PROIECT COMUNITAR: CUMPĂRAREA BISERICII ORTODOXE DIN ZARAGOZA

Iubiți credincioși și dragi prieteni,

Parohia Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza a fost înființată în anul 2003, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, preot paroh fiind numit subsemnatul, Pr. dr. Aurel Nae. Între anii 2003-2008, Parohia a funcționat într-o capelă catolică, pusă la dispoziție de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Zaragoza.

În anul 2008 ni s-a pus în vedere că nu mai putem continua să slujim în capela respectivă și că trebuie să ne găsim alt loc de slujire. Ca atare, am închiriat imobilul din str. Florentino Ballesteros nr. 23, o hală industrială pe care am amenajat-o ca biserică ortodoxă, cu implicarea generoasă a credincioșilor din Zaragoza și împrejurimi. Biserica a fost sfințită la 9 mai 2009 de IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de PS Episcop Siluan al Italiei și PS Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, precum și de un sobor de preoți și diaconi din Spania și România.

Anul acesta, proprietarii s-au decis să vândă imobilul, fapt pe care l-am adus la cunoștința Adunării Parohiale întrunite în data de 19.03.2017. Adunarea Parohială a aprobat propunerea de cumpărare a imobilului, după care am cerut binecuvântarea ierarhului nostru, PS Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Timotei, cu aprobarea Adunării Parohiale și sprijinul Consiliului Parohial, au fost demarate procedurile de cumpărare a imobilului din str. Florentino Ballesteros nr. 23, în care funcționează în prezent Parohia Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza.

Imobilul are o suprafață totală de 800 mp, repartizați pe două etaje: la parter este amenajată biserica, iar la subsol funcționează Școala Parohială, cu multe activități culturale și educative pentru copii și tineri, cu scopul de a-i crește în duhul credinței ortodoxe și a valorilor tradiționale românești.

Prețul de cumpărare este de 540.000 €, dacă reușim să încheiem contractul până în data de 31 martie 2018.
O parte din prețul pentru biserică va fi acoperit cu un împrumut bancar, iar cealaltă parte nădăjduim să o strângem între toți românii din Zaragoza și din alte părți, care doresc să sprijine proiectul nostru.

În această pagină vom publica lunar situația donațiilor primite pentru cumpărarea locașului de cult.

Pentru realizarea acestui proiect de suflet, este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre credincioși, după posibilitățile sale, orice ajutor fiind binevenit și apreciat de întreaga noastră comunitate.

Donațiile pot fi făcute la biserică sau direct în contul special deschis la IBERCAJA:

IBAN: ES09 2085 8366 8703 3042 0950
Codigo BIC (SWIFT): CAZRES2Z
Titular: Parroquia Ortodoxa Rumana La Dormicion de la Madre de Dios, Zaragoza.

Bunul Dumnezeu să răsplătească și să înmulțească darul fiecăruia în parte și să reverse asupra tuturor harul și binecuvântarea Sa!
„Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale”.

Pr. Paroh Aurel Nae, tel. +34 686 79 22 27.

Doamne ajută!

La imagen puede contener: 64 personas, personas sonriendo, multitud e interior
La imagen puede contener: interior
La imagen puede contener: una persona
La imagen puede contener: 7 personas, personas sonriendo, personas sentadas e interior
Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: