Smerenia, cheia Împărăţiei

“Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: (…) Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”. Luca 18, 10-14

Vameşul este pentru noi un exemplu de trăire religioasă. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, trebuie să ne recunoaştem mai întâi păcatul, propria slăbiciune. Acest lucru nu se poate face decât prin smerenie, pentru că mândria nu-l lasă pe om să-şi recunoască greşelile. Mândria îl duce pe om la cădere, pentru că îl face să se înalţe în faţa oamenilor, dar “cade” înaintea lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu este fără de păcat. Smerenia, dimpotrivă, deşi îl coboară pe om în faţa celorlalţi oameni, îl ridică înaintea lui Dumnezeu. Iar starea noastră înaintea lui Dumnezeu este cea care contează cu adevărat.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: