Acest cuvios părinte a fost printre cei mai vestiţi stareţi ai mănăstirii Sihăstria. Născut în oraşul Zărneşti – Braşov, mai întâi s-a căsătorit şi a avut doi copii. Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, a intrat în nevoinţa calugarească împreună cu soţia şi copiii săi. Între anii 1890-1900 s-a nevoit la un schit românesc din Muntele Athos. Apoi s-a reîntors în ţară şi a petrecut la mănăstirea Neamţ timp de nouă ani, ca paraclisier.

În anul 1909 a fost numit egumen al mănăstirii Sihăstria, ascultare pe care o duce cu demnitate timp de 35 de ani. Timp de peste 20 de ani, el a săvârşit zilnic Sfânta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. Utrenia se făcea la miezul nopţii şi celelalte slujbe, la vremea lor. Bătrânul însă nu dădea binecuvântare de începerea slujbei până nu veneau toţi fraţii la biserică. De asemenea, purta grijă de buna creştere a ucenicilor săi şi de toate cele necesare schitului.

Stareţul ducea o nevoinţă personală foarte aspră. Zicea Părintele Cleopa despre stareţul său: ”Întrucât săvârşea Sfânta Liturghie zilnic, nu mânca nimic de luni până sâmbătă, mulţumindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie şi cu prescura care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile egumenul venea la trapeză cu obştea şi citea cuvânt de învăţătură de la Sf. Teodor Studitul. Însă sâmbăta şi Duminica şi în celelalte sărbători mari, lua masa împreună cu toată obştea”.

La 3 septembrie 1944, simţindu-şi aproape sfârşitul, bătrânul i-a chemat pe toţi lângă patul său şi le-a dat ultimele sfaturi: să se roage neîncetat, să facă ascultare cu dragoste, să iubească sfânta biserică şi să ducă viaţă curată în Hristos.

După ce a reorganizat în întregime viaţa monahală din această sihăstrie şi a adunat în jurul său peste 40 de ucenici, Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a mutat la cele veşnice în toamna anului 1944, lăsând în urma lui un vrednic continuator în lucrarea de înnoire schitului, pe părintele Cleopa. Fiind plâns de tot soborul, a fost înmormântat în cimitirul nou din livada mănăstirii.

Către călugări

“Ţineţi cu tărie la rânduielile călugăreşti şi nu lăsaţi nici într-o zi nesăvîrşită dumnezeiasca Liturghie şi cele şapte laude. Sfinţiile voastre răbdaţi toate ispitele şi nu părăsiţi locul acesta sfinţit prin rugăciunile şi lacrimile înaintaşilor noştri. Că de veţi face aşa şi veţi duce viaţă curată şi veţi avea dragoste între voi, să ştiţi că Maica Domnului va ridica din cenuşă acest sfânt lăcaş şi veţi avea pace şi mântuire în locul acesta. Iar de nu veţi păzi cu sfinţenie pravila, postul şi datoriile voastre călugăreşti, să ştiţi că se va pustii iarăşi locul acesta. Că lui Dumnezeu mai mult îi place un loc pustiu şi curat, decât un loc cu călugari mulţi şi dezbinaţi”.

Pe fii săi duhovniceşti îi sfătuia zicand: “Părinţilor, să nu uitaţi niciodată aceste trei lucruri: să aveţi frica lui Dumnezeu, să vă păziţi mintea curată şi să nu uitaţi pe «Doamne Iisuse!»”.

Uneori venea la bătrânul câte un frate supărat de ispite, iar el îl învăţa, zicând: “Nu ai binecuvântare să pleci nicăieri din mănăstire, când eşti tulburat. Că mintea tulburată nu poate niciodată să judece şi să ia o hotărâre după voia lui Dumnezeu”.

Despre calendarul îndreptat

În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn. După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti:

– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând:

– Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt! Apoi mi-au strigat cu mânie:

– Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?

– Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac? le-am răspuns.

În altă zi mi-au spus cu mânie:

– Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii!

Iar eu le-am zis:

– Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!

După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă:

– Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut.

Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.

Smerenia

Odată, bătrânul a pătimit o oarecare ispită din lucrarea vrăjmaşului. Deci, mustrându-se pe sine, a doua zi a spus în biserică:

– Părinţilor, de acum nu pot să vă mai fiu egumen şi părinte duhovnicesc, căci am greşit înaintea Domnului. Căutaţi alt povăţuitor în locul meu. Iar părinţii i-au zis cu lacrimi:

– Părinte stareţ, nu ne lăsa sărmani, că n-are cine să ne povăţuiască pe calea mântuirii. Să rămână păcatul asupra noastră, numai să un ne laşi singuri.

– Rămân mai departe egumen, a spus bătrânul, numai dacă îmi făgăduiţi să împliniţi cuvântul meu. Atunci s-a aşezat stareţul cu faţa în jos pe pragul bisericii şi a zis:

– Nu are parte de Hristos cel care nu va călca peste mine! Deci au trecut toţi, călcând pe trupul lui. Aşa a rămas stareţul pe mai departe la conducerea mănăstirii, iar părinţii şi fraţii s-au folosit mult de smerenia bătrânului.