Arhive lunare: iunie 2015

Vacanță la Școala Parohială Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza

DSC_0032

Duminică, 21 iunie, a fost ultima zi de clasă din acest an școlar la Școala Parohială din Zaragoza. Copiii prezenți au primit diplome, iar profesorii și profesoarele câte un buchet de flori, ca semn de recunoștină pentru activitatea pe care o desfășoară voluntar la Parohia Ortodoxă Română din Zaragoza. În anul școlar 2014-2015 au frecventat cursurile Școlii Parohiale aprox. 80 de copii, cu vârste între 3 și 16 ani, participând la ore de Religie ortodoxă, Limba și literatura română, Istoria și geografia României, Limba engleză și activități educative pentru cei mai mici. De asemenea, în cadrul Școlii Parohiale au fost predate cursuri de pictură icoane pe sticle (prezb. Claudia Covaciu), s-a organizat Corul tinerilor „Zori de zi” (prezb. Irina Nae) și au avut loc ateliere cu diferite tematici: încondeierea ouălor de Paști, ornamente pentru Pomul de Crăciun, mărțișoare etc. Mulțumim celor care și-au pus toată priceperea și răbdarea pentru a semăna învățătura cea bună în sufletele și mințile copiilor, și anume profesorilor și voluntarilor de la Școala Parohială: Tudor Monica, Condruț Lucian, Botnari Adriana, Bârsan Carmen, Rotariu Angela, Pricop Marinela, Buga Aurica, Marian Marinela, Gherase Andreea, Bârzu Lisa Andreea. Mulțumim și părinților care i-au adus pe copilași la Biserică și s-au implicat în diverse moduri în activitatea Școlii Parohiale, iar copilașilor și tinerilor din Parohie le dorim să crească frumos și sănătos, cu binecuvântarea Domnului în inimile și mințile lor, ca să fie bucurie și lumină pentru familii și pentru Biserica lui Hristos. Vacanță plăcută tuturor și să ne revedem cu bine la toamnă, pentru un nou an școlar!