Biserica Ortodoxa pomeneste pe 29 august Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Amintim ca Sfantul Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, sotia fratelui sau. Din acest motiv, Irodiada il ura de moarte pe Ioan Botezatorul.

La un ospat, Salomeea, fiica Irodiadei, danseaza si il bucura atat de mult pe Irod, incat ii spune ca ii va da orice ii va cere, pana la jumatate din imparatia sa. La indemnul Irodiadei, Salomeea va cere capul Sfantului Ioan Botezatorul. O traditie spune ca dupa ce i-au adus capul lui Ioan, Irodiada a poruncit sa fie ingropat departe de trupul acestuia, de teama ca Sfantul Ioan Botezatorul sa nu invieze.

Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este zi de post aspru. In aceasta zi nu se face nici o dezlegare la mancare de dulce. Biserica ne indeamna sa postim in aceasta zi pentru a fi asemanatori lui Ioan care si-a petrecut viata in post si rugaciune.

Totodata ne cheama sa postim pentru a nu urma lui Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul: „In tot chipul se cuvine sa fim noi in aceasta zi cu intristare si mahnire, si nu a avea placerea pantecelui, pentru viata cea infranata a sfantului si pentru varsarea lui de sange, cea prin necurata ucidere de catre Irod. Caci capul Inaintemergatorului a fost taiat la ospat din cauza jocurilor desfranatei dansatoare si din cauza imbuibarii pantecelui si junghierii si varsarii de sange de diferite vietati; iar noua nu se cuvine a manca nici una din aceste vietati, ca sa nu ne aratam a urma imbuibarilor lui Irod” (Minei pe August).

In concluzie, postul din ziua pomenirii mortii Sfantului Ioan Botezatorul nu se refera numai la intristarea adusa de uciderea lui. Sa nu uitam ca avem martiri care sunt sarbatoriti de Biserica fara ca ziua lor de pomenire sa fie zi de post. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel intr-una din predicile sale a afirmat ca „Postul din aceasta zi are si scopul sa ne aminteasca faptul ca neinfranarea de la patimile trupesti intra in conflict cu dreptatea si sfintenia sau poate chiar duce la uciderea unor oameni nevinovati”.

Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancarea de dulce in aceasta zi si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.”
Adrian Cocosila

Asemănările dintre cele două mari praznice împărătești sunt exprimate în modul cel mai evident la nivel liturgic. În acest sens, Maica Domnului este singura dintre Sfinții Bisericii Ortodoxe care are o rânduială liturgică a punerii în mormânt asemenea cu cea a Mântuitorului Iisus Hristos.

Credincioșii care participă la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului retrăiesc parcă o nouă Sâmbătă Mare din Săptămâna Patimilor. În biserică se cântă imne precum Prohodul și Binecuvântările Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat în procesiune împrejurul locașului de cult.

Prohodul Maicii Domnului

În decursul timpului, în unele comunități ortodoxe, slujba Adormirii Maicii Domnului a fost îmbogățită cu o cântare deosebită, anume Prohodul Maicii Domnului. Nu întâmplător rânduiala acestei slujbe are ca model pe cea a Prohodului Mântuitorului, din Sâmbăta Mare, ea reprezentând un mod aparte în care Biserica își manifestă preacinstirea sau supravenerarea la adresa Născătoarei de Dumnezeu.

Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, dupa modelul Prohodului Mântuitorului, care se cântă în Vinerea Mare. Generalizată mai ales în bisericile rusești, a pătruns și în spațiul românesc, prin traducerea făcută în 1820 de Ion Pralea.

Această cântare este încadrată în slujba de priveghere, cântându-se în trei stări, fiecare respecatând linia melodică tradițională. Legatura dintre Sâmbăta Mare și Adormirea Maicii Domnului este pusă în evidență de strofele Prohodului Maicii Domnului: „În mormânt, Viață/ Ai fost pus, Hristoase,/ Și-a vieții Maică-acum/ intră în mormânt/ Și se mută la viața cea de sus”.

Inițial, Prohodul Domnului era cântat în timpul Utreniei, luând locul Polieleului. De aici și practica de a intercala versete din Psalmul 118, înaintea fiecărei strofe.

Potrivit acestei rânduieli, Epitaful Maicii Domnului este adus din Sfântul Altar în mijlocul Bisericii după „Dumnezeu este Domnul…”. Este așezat în mijlocul bisericii, fiind tămâiat de trei ori împrejur, împreună cu iconostasul și credincioșii. După fiecare stare este rostită ectenia mică, urmată de tămâierea Epitafului, a iconostasului și a mulțimii. La finalul stării a treia, preotul tămâiază epitaful, iconostasul și pe credincioși, în timp ce strana cântă Binecuvântările Maicii Domnului, dupa modelul Binecuvântarilor Învierii ce se cântă în Marea Sâmbătă și la Utrenia dumnicală pe parcursul întegului an. Utrenia Praznicului continuă apoi în mod firesc. În timpul Doxologiei Mari, preotul tămâiază epitaful de trei ori, iar după ultimul „Sfinte Dumnezeule”, epitaful este luat și purtat în procesiune în jurul bisericii.

Cu vremea, rânduiala cântării Prohodului Maicii Domnului s-a mutat în cadrul Vecerniei Mari, după imnul Sfântului Simeon, „Acum liberează…”. Există însă și biserici unde slujba Prohodului Maicii Domnului este oficiată ca rânduială individuală, înaintea Vecerniei Mari. La sfârșit, se iese afară și se înconjoară biserica cu Sf. Epitaf pe care este reprezentată Adormirea Maicii Domnului. Epitaful este purtat în procesiune în același fel ca și Epitaful Mântuitorului în Săptămâna Mare, cu excepția că nu este așezat pe Sfânta Masă.

Procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului la Ierusalim

Procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului a fost oficiată în Ierusalim încă din vechime. De aici s-a răspândit în Rusia și în celelalte țări ortodoxe. În Ierusalim, slujba este oficiată în timpul Vecerniei Adormirii Maicii Domnului. În unele biserici și mânăstiri din Rusia, aceasta este oficiată a treia zi dupa praznic.

Nicăieri nu este praznicul Adormirii Maicii Domnului sărbătorit cu o mai mare solemnitate ca în Ierusalim. În ajunul sărbătorii, o mare procesiune începe la Patriarhia din Ierusalim continuând pe străzile înguste ale Orașului Vechi, înaintând încet catre Ghetsimani. Epitaful Adormirii Maicii Domnului se află în fruntea procesiunii formate din clerici, monahi, maici și pelerini care îi urmează. După aproximativ două ore de mers, procesiunea se încheie la biserica de aici, cu Slujba Prohodului.

Biserica Maronită păstrează o tradiție potrivit căreia cea de-a treia Anafora a Apostolului Petru sau Sharrar ar fi fost inițial compusă pentru și folosită la înmormântarea Maicii Domnului. Această tradiție s-a dezvoltat probabil deoarece în forma sa finală anaforaua conține douăsprezece paragrafe, câte unul pentru fiecare Apostol prezent la înmormântarea Născătoarei de Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului și bucuria pascală

Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau „Paștele verii”, adeverește și întărește credința noastră în învierea cea de obște. Învierea și Înălțarea Maicii Domnului la cer nu trebuie privite ca niște privilegii ale ei personale, deoarece, spre deosebire de Mântuitorul, nu a înviat prin propria sa putere, ci ea a fost dusă în Împărăția Cerurilor de către îngeri. Mormântul și moartea nu au putut-o ține pe Maica Vieții, căci nu putea suferi stricăciunea cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului, deși este învăluită în tristețe, ne face părtași mai ales bucuriei pascale, deoarece noi mărturism că Născătoarea de Dumnezeu se află acum în stare de înviere.

Radu Alexandru