Ora de religie în școlile din România

În urma Deciziei nr. 699/12.11.2014 a Curții Constituționale a României s-a stabilit obligativitatea înscrierii fiecărui elev la ora de Religie. Școlile din România organizează în aceste zile înregistrarea cererilor tip de înscriere. Cererea trebuie să fie completată, semnată și transmisă de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor până cel târziu în data de 6 martie a.c.

Importanța orei de religie a fost subliniată de curând în apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, potrivit căruia fără cunoştinţe de religie nu poate fi înţeleasă istoria şi cultura Europei. De aceea în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

„Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă”, se arată în apelul consiliului.

La ora de religie copiii învaţă „că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om”, „că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu” şi „că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată”, ci „rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Întrucât mulți dintre românii care sunt în Spania au copii la școală în România, punem la dispoziția celor interesați cererea tip de înscriere:

Cerere_tip ora de religie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: