Liturghie Arhierească în Parohia Ortodoxă Zaragoza

Duminică, 12 Decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza, Spania. 
Sub protia Preasfintiei Sale au slujit Preacucernicul Părinte Aurel Nae, Vicar Administrativ al Eparhiei și Paroh al comunității din Zaragoza, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, Consilier Eparhial al sectorului de protocol.
  Duminica a XXVIII-a după Rusalii aduce cu sine pericopa evangheIică care relatează Pilda celor poftiți la cină– Luca XVI, 16-24. Ierarhul a explicat în cuvântul de învățătură cele trei refuzuri care au fost aduce de cei poftiți la cină: cumpărarea oborului, cumpărarea celor cinci perechi de boi și căsătoria. “Primul refuz, cumpărarea ogorului, arată pe cei ce agonisesc bogății. El L-a refuzat pe Dumnezeu și s-a alipit de bogăția sa. Majoritatea celor bogați au impresia că vor cuceri toată lumea și că aceasta va fi la picioarele lor. În Dumnezeu să ne punem nădejdea, nu în bogățiile cele trecătoare.
Cele cinci perechi de boi simbolizează cele cinci simțuri. Omul respectiv își folosea cele cinci simțuri cu care a fost înzestrat spre a încerca păcatul, și nu spre îndumnezeirea lui. Simțurile nu trebuiesc îndreptate spre curiozitatea cea care duce la păcat, pe care o au multi tineri din ziua de astăzi. Dacă nu intrăm în casa Domnului și nu-L gustăm, nu putem afla cât de Bun este Domnul.
Al treilea refuz îi închipuie pe cei care până la căsătorie au venit la biserică, dar după aceea s-au îndepărtat de Dumnezeu. Bogăția, simțurile și familia, dacă nu sunt puse în slujba Lui Dumnezeu, ni le facem noi înșine piedică de intrare în Împărăția Lui. Biserica este spitalul duhovnicesc unde se vindecă toți cei bolnavi sufletește și trupește, este tinda Raiului.”

Preasfinția Sa și-a încheiat cuvântul prin a arată că “Dumnezeu  este cel care pregătește totul, El este Cel care ne pregătește locaș tuturor. Dumnezeu ne pregătește loc fiecăruia dintre noi, toți avem loc asigurat în Împărăția Lui, dar cu o singură condiție: să răspundem chemării Sale, invitației Sale.”
În fiecare an, la 12 Decembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, iar de această dată credincioșii parohiei din Zaragoza au avut posibilitatea să se închine la un fragment din sfintele sale moaște.
  La final, Preacucernicul Părinte Aurel Nae, Vicar Administrativ al Eparhiei și Paroh al comunității din Zaragoza, a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizita părintească și slujirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității din Zaragoza. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: