Arhive categorie: Evenimente

Vă invităm la Concertul de colinde al Parohiei Zaragoza!

afis colinde 2014

Anunțuri

Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Iosif la Zaragoza

În zilele de 22 și 23 iunie ne vom bucura de prezența IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și a PS Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei în Parohia noastră.
Programul acestor zile este următorul:
Sâmbtătă 22 iunie:
– orele 8,30 Sf. Liturghie și Parastas (Pomenirea morților) pentru Moșii de vară
– orele 19,00 Vecernia
– orele 20,00 Conferință pe teme de actualitate susținută de IPS Mitropolit Iosif, urmată de întrebări și răspunsuri.

Duminică 23 iunie:
– orele 8,15 Utrenia
– orele 9,30 Sfințirea catapetesmei și a icoanelor din biserică
– orele 10,00 Sf. Liturghie și Vecernia Rusaliilor (cu cele 7 rugăciuni speciale de invocare a ajutorului lui Dumnezeu).
Vă așteptăm!

Sărbătorim 10 ani de la înființarea Parohiei din Zaragoza

program 10 ani

„Ziua de naştere” a lui Dumnezeu

Ce înseamnă pentru noi Crăciunul?

Înseamnă Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos pe acest pământ, din Prea Sfânta Fecioara Maria. Cu alte cuvinte, este “ziua de Naştere” a lui Dumnezeu- Fiul, la plinirea vremii, spre a noastră mântuire.

Anual serbăm Crăciunul, ca pe o sărbătoare a familiei, a Bisericii, a copiilor etc. Dar nu trebuie să uităm că în principal Crăciunul în-seamnă “ziua de Naştere a lui Dumnezeu”. Cum ar trebui deci să serbăm această zi?

Să ne gândim la viaţa noastră de zi cu zi. Atunci când serbăm ziua cuiva, cel sărbătorit este în centrul atenţiei, în jurul lui se adună familia şi prietenii. De obicei îi aduc cadouri şi încearcă să-i arate cât de mult îl iubesc şi îl apreciază.

Lucrurile nu stau însă tocmai aşa cu “ziua de Naştere a lui Dumnezeu”, pe care mulţi creştini au ajuns să o sărbătorească … fără Cel sărbătorit!

Ne îngrijim de cadouri pentru copii, pentru familie, pentru săraci, pentru oricine, numai pentru Mântuitorul Hristos nu ne îngrijim de nici un dar. Aşteaptă El vre-un dar de la noi? Desigur, inima noastră, a fiecăruia.

Pregătim bucate alese, întindem mese frumoase şi ne bucurăm împreună cu rudele şi prietenii. Dar Hristos este şi El chemat la masă? Binecuvântăm prin rugăciune darurile primite de la Dumnezeu şi Îi dăm slavă pentru binefacerile lui? Sau ne lăsăm copleşiţi de atâtea bunătăţi lumeşti şi uităm pe Cine sărbătorim?

Hristos ne invită la Cina cea de Taină, mai întâi, la Sfânta Împărtăşanie, pe care cât mai mulţi creştini ar trebui să o primească de Crăciun, pentru a avea părtăşie, unire, cu Cel ce Se naşte în ieslea din Betleem. Pentru că mai mult ca orice, Hristos doreşte să-şi găsească loc în ieslea sufletelor noastre.

Privind icoana Naşterii, observăm că este foarte încărcată, cu multe personaje, dar în centru, deşi este cel mai mic, se află Mântuitorul Hristos. Toate celelalte personaje ne conduc spre El.

Aşadar, de Crăciun, să nu uităm pe cine sărbătorim! Pe Pruncul Iisus, născut pe pământ pentru a-i împăca prin lucrarea Sa pe oameni cu Dumnezeu. Să-L primim în inimi, ca Domn şi Mântuitor, ca nu cumva şi astăzi să se repete istoria de la Betleem, când Fecioara Maria nu a găsit loc pentru a-L naşte pe Iisus!

Preot paroh dr. Aurel NAE