Duminică, 23 octombrie, pomenirea Sf. Apostol Iacob, ruda Domnului, a fost cea mai încărcată zi a pelerinajului nostru de până acum. Ne-am trezit foarte devreme, știind că avem de făcut în jur de 600 de km. într-o singură zi, din pricina grevei marinarilor, care ne-a împiedicat să luăm vaporul din Aghio Cambos la Glyfa și astfel să scutim un drum pe care l-am parcurs de două ori.

Prima noastră oprire este la Biserica din satul Procopie Nou, care adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul. Drumul până la Biserică este destul de anevoios, cu multe serpentine, dar ne mângâiem cu toții citind viața Sf. Ioan Rusul și gândindu-ne că vom avea și noi binecuvântarea de a ne închina la sfintele sale moaște. Viața sfântului Ioan Rusul este cunoscută multora, amintesc doar faptul că fiind rus de neam, sfântul Ioan a slujit în armata împăratului Petru I și a fost luat prizonier de turci, în vremea războiului ruso-turc din anul 1711. A fost robul unui comandant militar turc – agă – care l-a pus la început să doarmă în grajdul vitelor. Sf. Ioan a răbdat cu multă bărbăție și credință necazurile pe care i le făceau turcii, care în cele din urmă au fost îmblânziți de bunătatea și răbdarea Sfântului. O minune mijlocită de Sf. Ioan l-a pus pe gânduri pe stăpânul său păgân. Acesta, fiind la Mecca, a primit în chip minunat o farfurie de pilaf, pe care soția sa o pregătise la mii de kilometri depărtare și pe care Sf. Ioan a făgăduit să o ducă stăpânului său. Acesta a găsit farfuria cu pilaf fierbinte pe masa din camera sa, care era încuiată, neștiind cum a ajuns acolo. La întoarcere, aga a adus farfuria cu el și așa a dovedit celorlalți minunea săvârșită de Sf. Ioan. Sfântul și-a cunoscut vremea sfârșitului și, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, aduse de un preot ascunse într-un măr scobit, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost îngropat cu cinste de turci, armeni și creștini, iar după un timp moaștele sale au fost descoperite întregi și au fost așezate în biserica Sf. Gheorghe din localitatea Procopie din Asia Mică, unde a trăit Sfântul ca rob.

Cu prilejul unui conflict între turci, oștile lui Osman Pașa trec prin satul Procopie și dau foc sfintelor moaște ale Sf. Ioan Rusul, pentru a-i pedepsi pe creștini. Dar sfântul se ridică în mijlocul flăcărilor și începe să îi certe pe turci. Aceștia fug îngroziți, lăsând în urmă tot ceea ce jefuiseră de la creștini și creștinii în urma lor vin și văd moaștele întregi, nearse, dar totuși înnegrite de fum, ca semn de aducere aminte a acelei minuni. La Biserica Sf. Ioan participăm la Sfânta Liturghie și ne închinăm la sfintele moaște. La intrarea în biserică, în partea stângă, se află scufia și centura sfântului, pe care pelerinii și le pot pune, ca binecuvântare.

De la Sf. Ioan Rusul mergem spre Mânăstirea Sf. Cuvios David, aflată într-o zonă muntoasă, unde drumul este de asemenea foarte anevoios. Odată ajunși la mânăstire, ne bucurăm de aerul curat și rece, care ne face să ne revenim după oboseala drumului. Sf. Cuvios David a trăit în secolul al XV-lea, fiind încă din copilărie atras de rugăciune și de viața bisericii. A intrat de tânăr în mânăstire și datorită înțelepciunii și blândeții lui era numit Bătrânul, mulți monahi și credincioși căutând sfat și binecuvântare de la el. După o periadă în care a fost stareț la o mânăstire, Cuviosul David se retrage la viața pustinicească, trăind într-o peșteră, de unde cobora la biserică numai sâmbăta seara pentru a participa la Vecernie și la Sf. Liturghie de duminică. Ajuns la adânci bătrâneți, și-a cunoscut cu trei zile înainte sfârșitul și i-a anunțat pe frații de la mânăstire că Hristos a venit să-l ia. La mânăstire se păstrează capul și mâna Cuviosului David, la care ne închinăm cu toții. Spre bucuria noastră, un ieromonah vine și scoate sfintele moaște din dulapul special, așa încât le putem atinge și săruta.

După închinare, suntem îmbiați cu biscuiți, rahat și cafea, fiind voința Cuviosului ca orice pelerin să fie primit în acest fel.

Din nou la drum: ne întoarcem aproape 100 de km. până la autostrada Atena – Salonic, apoi parcurgem încă 280 de km., până la Mânăstirea Kato Xenia, unde se păstrează o parte din Brâul Maicii Domnului. Deși ajungem la o oră târzie, suntem primiți cu multă ospitalitate de două măicuțe românce, Antonia și Andreea, care scot spre cinstire Brâul Maicii Domnului și o raclă cu moaște de la sfinții Ștefan, Haralambie, precum și papuceii Sfântului Arhanghel Mihail. Atmosfera de pace sufletească și dragostea maicilor ne fac să zăbovim mai mult la Kato Xenia, parcă nu ne îndurăm să plecăm. În biserica principală vedem icoana în mozaic a Adormirii Maicii Domnului, făcută cu donațiile pelerinilor români care au venit de-a lungul timpului la acest sfânt locaș de închinăciune. Plecăm în cele din urmă spre Paralia Katerini, încă două ore de mers cu autocarul, și ajungem la hotelul unde suntem cazați, cam obosiți, e drept, dar foarte mulțumiți de așa o zi binecuvântată.