Cele mai grele cuvinte, cele mai mari dezamăgiri le avem mai ales de la cei pe care îi iubim. În virtutea acestei iubiri, ne permitem să fim uneori incredibil de duri.

Într-o zi, din nu mai ştiu ce motive, eram nu supărată, ci furioasă, iar când copilul a venit să mă întrebe dacă ieşim şi noi pe afară, am răcnit cu toată mânia pe care o aveam în mine: „Dispari! Lasă-mă în pace, nu vezi că am treabă!?“
Nu, chiar nu vedea, a venit doar să întrebe ceva. El nu ştia la ce mă gândeam, nu era problema lui, însă a primit efectul furiei mele.
Un răcnet care l-a speriat, care l-a făcut să se teamă de mine, de ceea ce aş putea face, de necunoscut; poate a crezut că din vina lui sunt supărată, poate chiar a început să se teamă de mine, mama lui, care, din senin, poate deveni furioasă, care este imprevizibilă, pe care nu se poate baza.

1. Lasă-mă, nu mă deranja!
Orice părinte are nevoie uneori de o pauză, de un timp pentru el sau pentru o treabă importantă pe care o face la un moment dat, dar a spune copilului de multe ori sau zilnic „lasă-mă, am treabă!“ îl va face să creadă că nu mai are niciun rost să îţi vorbească, deoarece va fi mereu respins.
Dacă se obişnuieşte să nu îţi spună lucruri când este mic, la adolescenţă nici atât nu va mai dori să îţi vorbească.
De mici, copiii ar trebui să ştie că părinţii lor au mereu timp pentru ei. Dacă chiar eşti foarte ocupat sau stresat, spune-i copilului: „Mami/tati are ceva de terminat acum, aşa că te rog mult să stai un pic liniştit, să te joci câteva minute, iar când termin mă joc cu tine“.

2. Mişcă-te mai repede!
Program supraîncărcat, trafic aglomerat, restaurant plin, somn insuficient… Majoritatea părinţilor copiilor care au început să facă singuri lucruri (să se spele, să se îmbrace, să mănânce etc.) spun aceste cuvinte copiilor lor.
Cât de des şi pe ce ton spuneţi copiilor aceste cuvinte? Dacă aţi devenit nervoşi, le spuneţi ţipând! Vom face copilul să se simtă vinovat că noi ne grăbim, însă nu îl vom motiva în niciun caz să se mişte mai repede.
Mai degrabă ne luăm un timp în plus pentru ca şi copilul să ţinp pasul sau îl anunţăm din timp ce are de făcut.

3. Eşti atât de…
… agasant, nu eşti sănătos la cap, atât de timid, eşti rău, mincinos, tâmpit, nesimţit, dezordonat etc. Etichetele pe care le punem copiilor sunt scurtături către schimbarea copilului în sensul pe care îl dictează etichetă.
Copiii mici cred ceea ce li se spune fără a pune nimic sub semnul îndoielii, mai ales dacă afirmaţiile vin de la părinţi, bunici sau de la persoane pe care le apreciază – bone, educatoare. Etichetele negative devin în acest fel profeţii autoîmplinite, aceste afirmaţii subminând încrederea în sine.
Chiar şi etichetele care par pozitive (şmecher, isteţ) pot să destabilizeze copilul, stabilindu-i nişte aşteptări nepotrivite sau inutile. Afirmaţiile dure (prost, leneş, ratat) taie foarte adânc.

4. Nu eşti în stare de nimic!
„Nu pot să cred că ai făcut aşa ceva“, „Era şi timpul să faci asta“, Nu faci nimic ca lumea“, „Puteai mai mult“ sunt afirmaţii care rănesc.
Învăţarea este, în general, un proces de încercări repetate; copilul nu s-a născut învăţat şi nu are un manual de calitate în dotare pentru a şti ce e bine şi ce nu şi cât de bine ar trebui făcute lucrurile pentru a mulţumi pe toată lumea.
Mai ales pe părinţii veşnic nemulţumiţi, pentru care orice face copilul e prea puţin. Chiar dacă copilul a făcut exact aceeaşi greşeala şi ieri, comentariul tău depreciativ nici nu îl ajută, nici nu îl face să înveţe să facă mai bine acel lucru.

5. Mai bine nu te mai făceam!
Dacă ai apucat să spui vreodată acest lucru copilului, înseamnă că trebuie să consulţi urgent un psiholog.
Nu numai pentru tine (care nu ştii să te controlezi şi ai deja probleme grave de comportament dacă ai fost capabilă să spui asta), dar mai ales pentru copilul tău, pe care l-ai traumatizat cumplit cu aceste cuvinte.
Te-ai gândit oare ce simte copilul care aude aceste cuvinte de la persoana în care are cea mai mare încredere din toată lumea?

6. De ce nu poţi să fii şi tu ca…?
Poate părea motivant să ai o rudă sau un prieten ca exemplu de comportament („Uite ce frumos desenează cutare, ce frumos se poartă X, cum ştie să îşi lege şireturile Y, Z nu mai bea din biberon, de ce nu poţi şi tu să faci asta?“).
Prin comparaţie, copilul care nu face aceste lucruri se va simţi prost şi va vrea să le facă şi el. Aproape întotdeauna, comparaţiile îşi ratează scopul.
Copilul tău este el însuşi , nu X, Y sau Z. Într-un fel, e normal ca părinţii să îşi compare copiii între ei sau cu ai altora, să găsească un cadru de referinţă pentru nivelul achiziţiilor psihomotorii ale acestora.
Dar – în niciun caz – nu lăsa copilul să te audă făcând asemenea comparaţii! Fiecare copil are ritmul lui de creştere şi dezvoltare, temperamental lui, personalitatea lui.
A-ţi compara copilul cu altcineva este ca şi cum i-ai spune copilului că ţi-ai dori ca el să fie altcineva sau altcumva. Aceasta le subminează încrederea în sine.

7. Te omor cu bătaia
Cu variaţiunile pe aceeaşi temă: „Te rup cu bătaia, îţi rup urechile, te arunc pe geam, te dau cu capul de pereţi…“.
Ameninţările, rezultate de obicei din frustrările părinţilor, sunt rareori eficiente. „Dacă nu faci asta, te bat/te omor/te dau afară etc.“
Problema este că orice ameninţare ai profera, dacă nu o duci la îndeplinire, îşi pierde valoarea. Şi asemenea ameninţări nu pot fi duse la îndeplinire!
De aceea, nu face ameninţări absurde, pe care nu le poţi pune în aplicare. Ameninţarea cu bătaia este cel mai ineficient mod de a schimba un comportament la copil.
Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai mult timp îi trebuie pentru „a-şi învăţa lecţia“ atunci când greşeşte.
Studiile arată că şansele ca un copil de doi-trei ani să repete greşeala pe care a făcut-o puţin mai devreme sunt de peste 80% – indiferent de metoda de pedeapsă folosită pentru acea greşeală.
Nici chiar pentru copiii mai mărişori nu există o strategie de disciplinare cu eficienţă garantată.

8. Să nu plângi!
Variaţiuni: „Nu fii trist!, Nu fii bebeluş! Nu ai motive să fii trist/ să-ţi fie frică!“. Dar copiii, mai ales cei mititei, sunt suficient de trişti sau supăraţi ca să plângă, deoarece ei nu ştiu să îşi asocieze eficient cuvintele cu sentimentele, acesta este mijlocul lor cel mai eficace de a-şi exprima sentimentele negative.
Ei devin supăraţi, chiar înfricoşaţi. A le spune să nu mai fie astfel nu îi face să se simtă mai bine, ba chiar le transmitem mesajul că emoţiile lor sunt greşite, că nu e bine să simtă lucrurile acestea.

9. Las’ că vezi tu când vine taică-tu!
Acest clişeu nu este numai o formă de ameninţare, ci şi o formă penibilă de disciplinare. Ca să disciplinezi eficient, trebuie să iei tu însăţi atitudine, imediat!
Disciplinarea amânată rupe legătura între acţiunea copilului şi consecinţele acesteia, iar eficienţa se pierde. Până vine părintele “bau-bau” acasă, copilul a şi uitat ce prostie a făcut.
Mai mult, agonia anticipării şi aşteptării pedepsei este mai cumplită decât pedeapsa însăşi pentru greşeala făcută de copil. Apoi, pasând pedepsirea în îndatorirea altcuiva, îţi subminezi autoritatea.
La ce bun să o ascult pe mama dacă oricum nu îmi face nimic? Există părinţi care preferă să îl prezinte pe celălalt ca „poliţistul rău“ pentru a nu se pune rău cu copilul, dar pierderile reale sunt mult mai mari – în termeni de încredere şi chiar de afecţiune. Dacă nu acum, când va fi adolescent!

10. Bună treabă! Ce copil bun!
Ce poate fi în neregulă cu aceste expresii?! Sunt nişte întăriri pozitive, sunt încurajări, nu? Singura lor problemă este că sunt nişte expresii vagi, nespecifice. Dacă spunem „Bravo! Bună treabă!“ pentru orice lucru mărunt pe care îl face copilul, remarca va deveni lipsită de semnificaţie. Un simplu refren.
Nu va mai fi motivat să facă şi eforturi reale pentru a realiza lucruri importante, deoarece toate sunt răsplătite cu „bună treabă“. Laudă cu adevărat numai realizările care presupun un efort din partea copilului, nu acţiunile pe care le face de nu ştiu câte ori zilnic.
Laudă comportamentul, nu copilul! Nu e deştept, cuminte, frumos, bun numai pentru că nu a dat mâncare pe jos sau pentru că a terminat un puzzle.

Câteva indicii:

• Nu critica omul, ci comportamentul acestuia, pentru că nimeni nu este în totalitate sau permanent rău, prost, neatent etc., ci uneori are comportamente necorespunzătoare.

• În loc să critici, mai bine învaţă copilul comportamentele dezirabile: „Tu ai procedat aşa, dar nu a fost bine, era mai bine dacă procedai astfel“, sau, şi mai bine, pune copilul să spună cum ar fi fost mai bine să procedeze.

• Când vorbeşti la nervi, imaginează-ţi că eşti în faţa unui judecător şi că „ai dreptul să nu spui nimic, ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta…“

Sursa: www. baby.unica.ro

Avizaţi sau nu, discret sau ostentativ, astăzi, mai mult ca ieri, toată lumea vorbeşte despre toată lumea. Dacă nu apari la gazetă sau prin tabloide, la televizor sau pe buzele de la „radio şanţ” parcă „nu exişti”. Cei ce se bălăcesc în plăcerea de „a fi puşi la curent” cu tot ce mişcă-n lung şi-n lat, pricinuiesc multe neajunsuri atât lor cât şi celor pe care îi discută: îşi pierd pacea, liniştea, duhul, inteligenţa, demnitatea, se rănesc cu unele cuvinte aruncate ce se întorc, mai devreme sau mai târziu, împotriva lor, tulbură, strică prietenii, întreţin dispute şi polemici etc.

Luni, 18 aprilie 2016, începând cu orele 19,00, va avea loc în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Zaragoza Conferința „Crizele familiei într-o societate secularizată”, susținută de Pr. Dr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, și de dna preoteasă Cristina Surzu. Conferința este organizată de Sectorul Misionar – Pastoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea PS Episcop Timotei, în 9 parohii din Spania, între care și Parohia Zaragoza. Vă invităm călduros pe toți cei interesați la acest eveniment deosebit! Să ne fie de folos tuturor!

.

Fraţilor, trebuie să ştiţi că un creştin care merge la biserică are 14 reguli canonice de bună cuviinţă, dacă vrea să-i folosească sfânta biserică. Dacă nu le împlineşte, se duce la biserică spre osândă.
Am să vă spun regulile de bună cuviinţă pentru un creştin care merge la sfânta biserică.
Dacă vreţi să fiţi fii cu adevărat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare, care ne naşte pe noi prin apa şi prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, în Biserica lui Hristos, care este stâlp şi întărire a adevărului, să ştiţi regulile de mergere la biserică, după cum urmează :

1. Pentru a merge la Sfânta Biserică este să te ierţi cu toţi. Dacă merge mama la biserică, sau tata, să zică : ” Iertaţi-mă, măi baieţi ! Iartă-mă, soţie!”

2. Când mergi la Biserică să duci un mic dar din casa ta. Măcar o lumânarică, macar un bănuţ, o prescură, un pahar de vin, ce poţi. Că prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserică se binecuvintează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.

3. La biserică este bine să mergi mai de dimineaţă, ca să poţi apuca Evanghelia Învierii de dimineaţă şi Slavoslovia. Şi totodată dacă te duci mai devreme, te poţi închina liniştit, nu-i lume multă la biserică, te duci la locul tău fără să deranjezi slujba.

4. Totdeauna bărbaţii în biserică trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Şi în ordinea aceasta trebuie să stea în biserică : bărbaţii bătrâni în frunte, cei mai puţin carunţi la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii şi băieţii tot aşa. La fel şi femeile. Iar între bărbaţi şi femei, să lăsaţi o cărare în biserică, ca să meargă cine vine să se închine şi să ducă darul la Sfântul Altar.

5. Să nu vorbiţi în biserică, că este mare păcat. Dacă este mare nevoie să vorbeşti, vorbeşte în şoaptă sau prin semne.

6. Dacă mergi la biserică, să nu ieşi până nu se termină slujba. Numai, Doamne fereşte, dacă eşti bolnav, sau dacă paţeşti ceva. Dar altfel să nu ieşi, că, dacă ieşi înainte de terminarea Liturghiei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina de Taină, unde erau la masă Mântuitorul cu Apostolii şi s-a dus şi L-a vândut pe Hristos. Aşa arată Sfântul Ioan Gură de Aur.

7. Când vă închinaţi la sfintele icoane, să nu sărutaţi sfinţii pe faţă, că-i păcat. Nu-i voie! Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele, dacă este pictat pe jumătate, săruţi partea de jos a icoanei.

8. Să ştiti că după ce dă preotul binecuvântare de Sfânta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.
Când auzi că zice preotul: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, este gata ! De atunci fiecare stă la locul lui liniştit, nu se mai duce să se închine. Chiar de-ai venit cu un dar în biserică, cu lumânare şi cu prescură, le dai la urmă.
Că din timpul acela preotul intră în Sfânta Liturghie şi nu mai are timp să ia darul. Că dacă te duci şi el se opreşte de la Liturghie, îi rămân o mulţime de rugăciuni şi are păcat. Deci darurile se dau la biserică până se dă binecuvântarea de Liturghie.
De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie.

9. Creştinii trebuie să stea în genunchi când se sfinţesc preacuratele daruri, când se cântă : „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm… !” Alţii stau în genunchi şi la Evanghelie. Nu-i o greşeală. La Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru, atunci se stă în genunchi. Şi după ce se cântă Tatăl nostru se face sărutarea păcii. Aşa se făcea înainte. Acum în unele biserici s-a uitat.
Cei ce au dezlegare şi vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să-şi ceară iertare de la toţi, de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri. Dacă sunt bărbaţi, se duc la cei mai bătrâni oameni din frunte. Şi de la cei cu care au avut vreo supărare, Doamne fereşte, să ceară iertare : „Iartă-mă, frate ! Iartă-mă, cumetre sau vecine!”
La fel şi femeile să se ducă la cele mai bătrâne şi să ia iertare, să le sărute mâna, iar acelea să le sărute pe frunte. Această rânduială se face înainte de a merge la Sfânta Împărtăşanie. Şi apoi iei o lumânărică aprinsă şi la iconostas o dai în mâna paraclisierului; nu mergi cu ea înaintea preotului, în faţa Sfântului Potir.
Pentru că în faţa Sfântului Potir, când mergeţi, nu aveţi voie să fiţi cu lumânarea aprinsă, nici să mai faceţi Sfânta Cruce, că-i mare primejdie. Mulţi, făcând cruce, s-a întâmplat că au lovit Sfântul Potir, pe preot, şi au vărsat Sfintele. S-a întâmplat în multe biserici.

10. După ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la uşa diaconească, ca acolo să-ţi dea anaforă şi un păhăruţ de vin. Apoi treceţi la strană sau în pridvor, să vă citiţi molitfele sau rugăciunea de mulţumire după Sfânta Împărtăşanie.
Trebuie să ştiţi că nimeni nu are voie să se împărtăşească dacă nu şi-a citit rugăciunile de împărtăşire. Apoi, cele de mulţumire.
Cel ce s-a împărtăşit, nu mai are voie să sărute mâna preotului. Până nu stai la masă nu mai ai voie să săruţi nici sfintele icoane, nimic, că ai primit pe Hristos atunci. După masă poţi să săruţi mâna şi sfintele icoane.
După împărtăşanie n-ai voie să scuipi trei zile şi trei nopţi. Aşa-i după rânduiala canonică. Dar măcar până a doua zi, măcar 24 de ore să ţineţi minte. Dar, trei zile arată cartea. Aşa este după Sfânta Împărtaşanie.
Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să pazească curaţia în familie, măcar trei zile, iar după ce s-au împărtăşit să ţină măcar două zile. Iar în posturi, trebuie să traiască toate zilele în curăţie.

11. Cel ce a venit la biserică dintr-o familie se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anaforă (pâine sfințită) pentru toţi cei de acasă.
Cei de acasă n-au voie, Doamne fereşte, în Duminici şi sărbători, să mănânce ceva, până nu vine cel de la sfânta biserică, să le aducă anaforă, să se împărtăşească cu sfânta anaforă în locul Preacuratelor Taine. Că sfânta anaforă pe greceşte se cheamă „antidoron”, adică „în loc de dar”, ţine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot să se împărtăşească.
Duminica şi în sărbători, în timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie să faci mâncare, că este mare păcat. Fă mâncarea de sâmbăta seara şi pune-o undeva la rece, că aveţi acum frigidere, şi o încălzeşti când veniţi de la biserică. În caz de mare nevoie, după ce ieşi de la Sfânta Liturghie, ai voie să faci mâncare. Dar în timpul Sfintei Liturghii, când preotul leagă cerul cu pământul şi scoate particele pentru milioane de suflete, tu să nu te apuci atunci să faci mâncare, că-i mare păcat !
Aşa a fost la strămoşii noştri. Întrebaţi bătrânii că aşa ţineau înainte ! Nu se făcea mâncare Duminica. Este mare păcat. Nu-i voie să faci focul şi să faci mâncare când preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atâtea milioane de creştini, unde mijloceşte iertarea atâtor suflete, şi pentru cei din iad şi pentru cei din ceruri şi pentru cei de pe pământ.

12. Când a zis preotul: „Cu pace să ieșim! Întru numele Domnului” şi a făcut otpustul, adică sfârşitul Liturghiei, creștinul face trei închinăciuni în mijlocul bisericii şi merge acasă.
De la biserică să nu se oprească până la uşa lui. Nu cumva să-l ducă diavolul de la biserică la crâşmă sau la joc, că atunci e vai de el. A început cu Dumnezeu şi termină cu diavolul. Că aşa face vrăjmaşul: „Da, oare să ma duc pe la cutare cumătru; dar, să mă duc până la cutare; dar, să merg oleacă la crâşmă …”.
Bucuria diavolului că te-a scos din raiul lui Dumnezeu şi te duce în iad, căci crâşma este gura iadului. Aşa o numesc toţi Sfinţii Părinţi.
Dracul, când ai intrat în craşmă îţi bate trei cuie. Primul cui, când ai pus piciorul pe pragul crâşmii; al doilea, când ai stat pe scaun la masă, în crâşmă; şi al treilea, când ai luat primul pahar. Pe urmă eşti al lui; te ţine el acolo, nu scapi degrabă. Ţi-a bătut trei cuie.

13. Când mergi acasă, zi o rugăciune la sfintele icoane şi când toţi stau la masă, tu să le povesteşti ce ţi-a rămas şi ţie în cap de la biserică. „Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a ţinut predica cutare; uite aşa a cântat dascălul, aşa frumos a fost !”, ca să audă şi cei ce n-au putut merge la biserică, din motive binecuvântate.

14. După ce ai stat şi tu la masă, să te odihneşti două ore. Apoi trebuie să te duci în Duminici şi sărbători să faci vizite şi să cercetezi pe cei bolnavi şi săraci.
Dacă ştii un bătrân bolnav sau o femeie bolnavă sau un copil, sau cineva care zace de mulţi ani, du-te şi-l cercetează, că auzi ce spune Hristos în ziua Judecăţii: „Bolnav am fost şi nu m-aţi cercetat (Matei 25, 36)”.
Dacă nu poţi duce un dar cât de mic la cel bolnav, du-te şi-i spune un cuvânt de mângâiere: „Rabdă, frate! Roagă-te lui Dumnezeu că te iubeşte! Dumnezeu, pe care-L iubeşte, îl ceartă. Şi dacă ai să rabzi în lumea asta, n-ai să mai rabzi dincolo. Aşa a răbdat Iov, aşa a răbdat Lazăr”!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Arhim. ILIE CLEOPA

Ziua I, 8 oct. 2015. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am pornit în peleriaj în Grecia, țara Ortodoxiei. Zborul de la Madrid la Atena a decurs foarte bine, la sosirea în Aeroport fiind întâmpinați de Pr. Nicolae Vladu, ghidul nostru și reprezentant al Agenției Basilica Travel a Patriarhiei Române, care a organizat acest pelerinaj special pentru Parohia noastră. Suntem cazați la Hotel Stanley din Atena, unde am ajuns la vremea cinei. A urmat un mic tur în centrul Atenei, la frumoasele clădiri ale Universității și Academiei Greciei.

Ziua II, 9 oct. 2015. Lăsăm în urmă Atena și ne îndreptăm spre Loutraki, orășel renumit pentru izvoarele de apă termală.

Urcăm la cota 700, la mânăstirea Sfântului Patapie, sfânt egiptean de origine, dar care a trăit la Constantinopol în secolele IV-V. Acolo el a săvârșit multe minuni, în special vindecări de cancer.  Sfintele sale moaște au fost descoperite într-o peșteră, în anul 1904, și prin ele Dumnezeu continuă să săvârșească minuni, îndeosebi pentru cei bolnavi.

În calendarul ortodox, Sf. Patapie este prăznuit pe 8 decembrie. În aceeași mânăstire se păstrează sfintele moaște a încă doi sfinți: Sfânta Ipomoni (Răbdare, în limba greacă) și Sfântul Nikon Smeritul.

Locul unde este așezată Mânăstirea Sf. Patapie oferă o priveliște de vis: de la înălțime se vede orașul Corint și locul unde se întâlnesc două mări, Marea Egee și Marea Ionică.

La întoarcere, ne oprim în dreptul Canalului Corint, care unește cele două mări și a fost construit între anii 1881 și 1883. Cu o lungime de 6 km, adâncime de 8 m și lățime de 21 m, Canalul Corint este folosit în general de vasele mici de transport și de vasele turistice.

De la Loutraki mergem spre orașul Kalavrita, în apropierea căruia se află Mânăstirea Mega Spileo, în limba română „marea peșteră”. Aceasta este probabil cea mai veche mânăstire din Grecia, întemeiată în anul 362 de doi frați din Tesalonic, Simeon și Teodor, în peștera în care a fost descoperită în chip minunat o icoană a Maicii Domnului.

Se crede că această icoană a fost zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Impresionează prin culoarea neagră pe care a căpătat-o datorită deselor incendii care au atins de-a lungul timpului mânăstirea.

Încheiem ziua în orașul Patras, unde ne închinăm la cele două biserici dedicate Sfântului Apostol Andrei. Biserica veche a fost ridicată pe locul unde a fost omorât Sfântul Apostol, răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X.

Biserica nouă a fost întemeiată la începutul secolului XX de regele George I și este cea mai mare biserică din Balcani, cu o capacitate de aprox. 6000 de persoane. Aici se păstrează o parte din capul Sfântului Andrei, precum și o bucată din crucea în formă de X pe care a fost martirizat cel dintâi chemat dintre Apostoli.

Ziua III, 10 oct. 2015

Am pornit dis de dimineață spre portul Kilini, de unde luăm ferryboatul către Insula Kefalonia. Este pentru prima dată când într-un pelerinaj organizat de Parohia noastră ajungem pe această insulă, cea mai mare dintre insulele ionice. După un drum de aproape o oră ajungem la Mânăstirea Sfântului Gherasim, cea mai mare mânăstire de maici din întreaga insulă. Aici se păstrează moaștele Sfântului Gherasim, trăitor în sec. al XVI-lea, tuns în monahism în Sfântul Munte Athos, slujitor timp de 12 ani la Biserica Învierii Domnului din Ierusalim și apoi retras în sihăstrie într-o peșteră din Kefalonia. Unul dintre cuvintele lui preferate era: „Copii, fiți blânzi unii cu alții și nu gândiți cu mândrie!”

Sfintele sale moaște sunt păstrate cu mare evlavie într-o raclă de sticlă, pusă la rândul ei într-un sarcofag de argint, fiind de ajutor mai ales celor tulburați de duhuri necurate. Sfântul Gherasim este pomenit pe 16 august și 20 octombrie, când au loc procesiuni impresionante cu sfintele sale moaște.

Mergem apoi în satul Markopoulo, la Biserica Maicii Domnului numită „Langouvarda”, acolo unde în fiecare an, în Postul Adormirii Maicii Domnului, se arată o specie unică de șerpi, lungi de aprox. 60 de cm. și însemnați cu o cruce albă pe cap și pe limbă. În ziua de 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, șerpii intră în biserică în timpul slujbei, se încolăcesc de sfeșnice și icoane și chiar de mâinile credincioșilor, fiind foarte prietenoși. După slujba din ziua de 15 august, șerpii devin oarecum agresivi și ies din biserică, întorcându-se în pustiul din zonă. Oricât ar fi căutați aceștia, ei nu vor putea fi găsiți până în anul următor, când se arată din nou. O tradiție locală spune că atunci când mânăstirea a fost atacată de pirați, prin anul 1705, maicile s-au rugat Prea Sfintei Fecioare Maria să le transforme în șerpi, pentru a nu fi batjocorite de pirați. Rugăciunea lor a fost ascultată, iar pirații au fugit, înfricoșați la vederea șerpilor.

La câțiva kilometri de satul Pastra vizităm biserica unde are loc o altă minune a Maicii Domnului, aceea a reînfloririi anuale a crinilor. Crinii care sunt puși la icoanele Maicii Domnului din biserică, deși după un timp se ofilesc, în mod miraculos reînfloresc, umplând biserica de mireasmă bine plăcută.