Patriarhia Română † Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, calle Florentino Ballesteros 23, 50013 Zaragoza

Invitaţie

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Vichentie, diacon de Zaragoza, ocrotitor al Parohiei noastre, avem bucuria de a vă invita la programul special ce va avea loc duminică, 11 noiembrie, în Biserica parohială din calle Florentino Ballesteros 23:

 

10,00 Sfânta Liturghie Arhierească şi hirotonire de preot

Slujeşte Prea Sfințitul Părinte Timotei, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

19,00 Lăudaţi pe Domnul că este bun!

Concert de muzică bizantină susţinut deGrupul Psaltic Anastasis, București, dirijor Gheorghiţă Sandu.

Vor fi interpretate cântări liturgice ortodoxe şi piese tradiţionale româneşti

 

 20,00 Cuvânt de încheiere al Prea Sfințitului Părinte Timotei

20,30 Gustare

Vă aşteptăm cu bucurie!

Preot Paroh Aurel Nae, tel. 686.792.227;

e-mail: aurelnae@yahoo.com

Duminică 4 noiembrie 2012, de la orele 19,00,

vom viziona la biserică filmul:

Viața și minunile Sfântului Nectarie Taumaturgul

Vă așteptăm!

Postul Adormirii Maicii Domnului (popular – al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaşte o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanţă. La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părţile Antiohiei, posteau o singură zi (6 august), alţii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august şi de aceea postul era numit şi Postul lui August, alţii în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ţinut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august), aşa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părţi.

Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Postul Sântă-Măriei este mai uşor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin, dar în Pravila mare (glava 385) se dă dezlegare la vin şi untdelemn nu numai pentru sâmbete şi duminici, ci şi pentru marţi şi joi. în timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti, zilnic (alternativ),cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov. (Informaţii preluate din Liturgica Generală, pr. Prof. Ene Branişte)

Congresul Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale s-a desfăşurat, în perioada 4-6 iunie, la Roma, cu participarea tuturor ierarhilor din mitropolie, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, şi Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. La acest congres au luat parte preoţii şi mirenii desemnaţi din fiecare eparhie, precum şi alţi clerici şi mireni din parohiile şi mănăstirile din cuprinsul mitropoliei.

Înainte de deschiderea şedinţei, luni dimineaţa, s-a slujit Sfânta Liturghie la sediul Episcopiei Italiei. Au fost prezentate apoi două conferinţe: Prezența lui Hristos Doctorul în Taina Sfântului Maslu susținută de Pr. Marc-Antoione Costa de Beauregard, protopop al Protopopiatului Franței, și Taina Sfântului Maslu în perspectivă liturgică și istorică, susținută Pr. Gheorghe Verzea de la Parohia din Padova, Italia. Pe marginea celor două conferințe s-au adresat întrebări de către participanți.

În după amiaza primei zile a Congresului au avut loc 10 seminarii, având următoarele teme:

1. Bioetică; 2. Educație, Catehism; 3. Prezența lui Hristos Doctorul în Taina Sf. Maslu; 4. Transmiterea credinței în familie;
5. Iubirea lui Dumnezeu și suferința oamenilor; 6. Rugăciunile pentru bolnavi;
7. Taina Sf. Maslu în perspectivă patristică și istorică; 8. Criza morală, consecință a crizei interioare; 9. Criza familiei; 10. Cateheza adolescenților.

La fiecare atelier s-a discutat pe marginea temei prezentate de un animator și s-au formulat recomandări concrete pentru aplicarea în viața de parohie. Seara s-a încheiat cu slujba Vecerniei oficiată de PS Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de Pr. Aurel Nae de la Zaragoza și Pr. Ioniță Nicolae de la Castellon.

În dimineaţa zilei de 5 iunie s-au desfăşurat lucrările Adunării Generale a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, în cadrul cărora s-au prezentat dările de seamă asupra activităţii pastorale, misionare şi sociale.

La adunare au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor civile italiene şi române. Astfel, domnul Andrea Ricardi, ministrul italian pentru Cooperare Internaţională şi Integrare, a prezentat salutul Premierului Mario Monti. În mesaj a fost elogiată activitatea Episcopiei Italiei şi a Mitropoliei noastre în general. Din partea autorităţilor române au fost de faţă Ambasadorul României pe lângă Vatican, domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, şi doamna Adina Lovin, însărcinatul cu afaceri la Ambasada României din Italia.

Ultima zi a fost dedicată vizitării principalelor obiective turistice din Roma:

Biserica San Pietro, unde se află mormântul Sf. Apostol Petru, precum și moaștele multor sfinți ai Bisericii noastre: Sf. Ap. Simon Zilotul, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Gură de Aur și alții;

Biserica San Paolo fuori le mura, construită de împăratul Constantin cel Mare pe mormântul Sf. Ap. Pavel, care a primit moarte martirică la Roma în anul 67 d.Hr.; Catacombele San Sebastiano, unde se pare că s-au păstrat o perioadă moaștele Sf. Ap. Petru și Pavel, înainte de construcția celor două bazilici în cinstea Sf. Apostoli; Biserica Santa Maria Aracoeli, unde se păstrează moaștele Sfintei Elena Împărăteasa; Santa Maria Maggiore, Santa Prasede, San Giovanni in Laterano, San Clemente, Coleseum, Forul Roman, Forul Imperial şi Piazza Venezia.

În multe din aceste biserici, preoții și credincioșii ortodocși au intonat cântări religioase bizantine în cinstea Mântuitorului, a Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli, trăind din plin emoția închinării la Sfintele Moaște ale celor care au pus începutul creștinismului la Roma și în înteaga lume.

 

Doamne, încă să nu-mi dai
Frumusețile din rai.
Și încă nu-mi dărui
… Ale slavei bucurii.
Nu mă-ndemn încă să-ți cer
Fericirile din cer.
Până când, prin lume-ți duci
Tu, povara sfintei Cruci,
Până când însângerat
Și lovit și înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să-Ți cer?
Dă-mi, Stăpâne, Crucea Ta
Și mă-nvață a o purta.
Și în inimă, cu jale,
Dă-mi durerea Maicii Tale
Și în piept, cu frângere,
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi, Stăpâne, să-ți sărut
Urma pașilor, în lut
Și mai dă-mi, cu sârg, s-alerg
Tălpile să Ți le șterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.

Monahia Teodosia (Zorica Lațcu)

Anul acesta, Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului începe astăzi, 27 februarie. El este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea, în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească Botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de începerea activităţii Sale Mesianice (Luca 4, 1-2), de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi sau Patruzecime.

În general, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti privesc acest post ca o instituţie de origine apostolică. Începând de pe la sfârşitul secolului al III-lea înainte, Postul cel Mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţine o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, mai precis după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic (325), Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi. În prima săptămână din Postul Paştilor, zilele de luni şi marţi sunt zile aliturgice, fiind zile de post cu ajunare deplină. Sfinţii Părinţi au rânduit ca această primă săptămână a postului să fie păzită cu cea mai mare rigoare posibilă. Mulţi monahi şi mulţi creştini îmbunătăţiţi rămân fără să mănânce nimic până vineri. Creştinii rânduiesc ca această primă săptămână a postului lor să fie păzită cu tărie şi o socotesc drept cea mai curată printre toate celelalte zile ale Postului Mare. Din acest motiv, această săptămână era numită „Săptămâna curată“ pentru a arăta că felul în care trebuie să fie păzită trebuie să fie model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare.

De asemenea, Vinerea Patimilor este zi aliturgică deoarece ea este o zi de întristare şi de post, pentru că în această zi a fost răstignit şi îngropat Domnul nostru Iisus Hristos. În această zi nu se săvârşeşte liturghie din două motive: în primul rând pentru că Sfânta Liturghie este o taină pascală, o zi de bucurie, o zi în care credincioşii sunt chemaţi la prăznuire şi din acest motiv săvârşirea ei este nepotrivită cu zilele de post; în al doilea rând, amintirea pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos, petrecută în această zi s-a socotit atât de completă, încât nu s-a mai considerat folositor şi logic să se redubleze prin săvârşirea Sfintei Liturghii, care de fapt este aceeaşi temă.

După cum aflăm din „Liturgica generală” a părintelui Ene Branişte, pe parcursul Postului Sfintelor Paşti, între slujbele rânduite de Părinţii Bisericii un loc aparte îl ocupă şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul care se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite Denia când se cântă integral.

Sursa: http://www.basilica.ro

Miercuri, 23 nov. 2011, orele 19,00, va avea loc la biserica parohială

Conferința cu tema
Credința mea în viața mea de tânăr ortodox

susținută de Preasfințitul Părinte SILUAN, Episcopul Italiei

Conferința va fi urmată de întrebări și răspunsuri.

La final se vor servi gustări de post, pregătite de doamnele din Comitetul Parohial.

Vă așteptăm cu bucurie!

Sâmbătă, 29 octombrie, ultima zi a pelerinajului! Ni se pare că totul a trecut așa repede și parcă nu ne-am bucurat de ajuns de frumusețile credinței ortodoxe pe care le-am văzut. Ne urcăm în autocar și pornim spre Lavrio, orașul în care am aflat că se află Mânăstirea Sfântului Nectarie. Nu este sigur, dar dna ghid ne spune că s-ar putea să se afle acolo și moaște ale sfântului. Pornim cu bucurie, chiar și cei care fuseseră mai întristați că nu putem ajunge la Egina. După aproape o oră de mers, ajungem în Lavrio, la Mânăstirea Sfântului Nectarie. Intrând în biserică, ne dăm seama că se face slujba Parastasului. Noi ne apropiem de masa cu sfinte moaște care se află în fața altarului și vedem cu mare bucurie că sunt acolo și moaștele Sf. Nectarie. Ne închinăm și la moaștele Sf. Meletie, dar abia peste câteva minute avea să se întâmple lucrul cel mai frumos din tot pelerinajul. După slujbă, ține predica un părinte călugăr bătrân, cu chip senin și plin de bunătate, care seamănă foarte mult cu … Sfântul Nectarie! Aflăm că se numește tot Nectarie și că grecii îl cinstesc foarte mult, ca pe un părinte Cleopa al lor. Înțelegem din predică îndemnul la iubirea de Dumnezeu și de aproapele și chemarea de a ne curăți sufletele prin post, priveghere și rugăciune. După slujbă dna ghid avea să ne traducă un cuvânt superb al părintelui Nectarie: „eu sunt ca un pom”, spunea dânsul, „și voi cei care veniți la biserică mă udați cu dragostea voastră, ca să pot crește și să nu mă usuc. Eu am nevoie de dvs. să veniți la biserică, pentru a crește împreună”. După slujbă, primim anafură de la părintele Nectarie, care aflând că suntem români ne spune să așteptăm puțin, să ne dea câte o iconiță. Ne așezăm cu toții și părintele vine însoțit de un preot tânăr care, minune, este român, așa încât ne traduce ce ne spune Gheronda Nectarie. Cuvintele lui sunt simple, dar pline de bunătate, dragoste și bucurie. Ne urează bun venit și ne spune istoria mânăstirii în care ne aflăm, care constituie în sine o altă minune și pe care o vom relata mai pe larg în broșura pe care intenționăm să o alcătuim la încheierea pelerinajului. Pe scurt, părintele Nectarie Vitalis a fost el însuși tămăduit de cancer, Sfântul Nectarie din Egina arătându-i-se de două ori și spunându-i să continuie lucrarea la mânăstire și că se va vindeca. Părintele s-a vindecat într-adevăr, spre uimirea medicilor, care îi mai dădeau câteva zile de viață. A continuat lucrarea la mânăstire și este preot aici de peste cincizeci de ani, fiind căutat de creștinii din toată Grecia și chiar și din alte țări, pentru sfat, rugăciune și ajutor. Și iată-ne și pe noi, pelerinii din Zaragoza, în prezența acestui părinte minunat, care ne primește cu o dragoste de nedescris în cuvinte: ne îmbrățișează, ne binecuvintează, ne ia de mână, ne mângâie… Ne pune să cântăm ceva în biserică, apoi dânsul, cu cei câțiva ucenici care au rămas, încep să cânte în greacă, cântări în cinstea Sfântului Nectarie. Cântăm și noi din nou, apoi iarăși dânșii, într-o atmosferă de bucurie și dragoste care cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Părintele Nectarie ne ia de mâini și începe un fel de horă a bucuriei, a bucuriei sfinte pe care o dă întâlnirea în Domnul. Suntem mișcați până la lacrimi de bunătatea și dragostea acestui om minunat, care ne binecuvintează apoi pe fiecare în parte și ne dăruiește fiecăruia iconițe cu Sfântul Nectarie din Egina.

Ne întoarcem la autocar iradiind de fericire și la întrebarea „care zi din pelerinaj v-a plăcut cel mai mult?”, răspundem toți în cor: „Astăzi”! Iată că Sfântul Nectarie ne-a mângâiat mai mult decât am fi crezut noi, chiar prin unul din oamenii pe care el i-a vindecat și prin părticica din sfintele sale moaște. A fost într-adevăr încununarea binecuvântată a acestui pelerinaj pe care nu-l vom uita niciodată și care sperăm că ne-a întărit în credință și ne va face să fim mai buni, mai răbdători unii față de alții și mai apropiați de Dumnezeu și de Sfânta Sa Biserică.
Încheiem acest pelerinaj mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră și pentru că ne-a îngăduit să ne împărtășim de atâta frumusețe.
Mulțumim sfinților pe care i-am vizitat și care ne-au ocrotit cu rugăciunile lor în călătoria noastră duhovnicească. Mulțumim și celor care au făcut posibil acest pelerinaj, anume firma Meteora din București, care s-a descurcat admirabil în condițiile în care am prins în Grecia greva generală și conflictele sociale care au însoțit-o. Mulțumim și celor care, deși au rămas la Zaragoza, ne-au însoțit cu gândurile lor bune și prin intermediul acestui jurnal au fost alături de noi în pelerinaj. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să mai facem și alte pelerinaje, fiindcă pelerinajul este într-adevăr o experiență de neuitat, care ar trebui să ne facă pe toți mai buni și mai credincioși.

În dimineața zilei de vineri, 28 octombrie, avem din nou parte de o surpriză: ne trezim într-un peisaj de vis, la țărmul mării, acolo unde se află hotelul nostru. În seara dinainte, fiind deja întuneric când am ajuns, n-am putut vedea mare lucru, dar odată cu răsăritul soarelui ne umplem din nou privirile și sufletele de frumusețea pe care Dumnezeu a răspândit-o din belșug pe tărâmurile grecești. După micul dejun mergem în port și ne îmbarcăm pentru Igoumenitsa, de unde ne continuăm drumul spre Patra. Ajungem la Biserica Sfântului Apostol Andrei, o catedrală imensă, cea de-a doua ca mărime din Balcani, după catedrala Alexandru Nevski din Sofia. Așa cum știam deja, „Sfântul Andrei nu este acasă”, pentru că moaștele sale au fost duse spre închinare în România. Ne închinăm însă la o părticică din crucea în formă de X pe care a fost răstignit Sf. Apostol Andrei, și la icoanele frumoase din interiorul bisericii. Catedrala ne inspiră măreție nu numai prin dimensiunile ei, dar și prin pictura magnifică și superbul candelabru central. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie, era din satul Betsaida, fiind pescar, ca și fratele său Petru. A fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătoruk, după care i-a urmat lui Hristos, aducându-l la apostolie și pe fratele său, Simon Petru. După Înălțarea la cer a Mântuitorului și după Pogorârea Sfântului Duh, Sfântului Apostol Andrei i-au căzut sorții să propovăduiască Evanghelia în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, adică în Dobrogea noastră. A adus pe mulți la credința creștină, ajungând în Peloponez, în orașul Patra. Aici a primit moarte de mucenic, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci Crucea Sfântului Andrei.

Plecăm spre Atena, dar în drum ne abatem prin localitatea Loutraki, unde se află Mânăstirea Sf. Patapie. Urcăm pe un deal foarte înalt și avem parte de ceva senzații tari: drumul este destul de îngust, într-o parte avem dealul, în cealaltă prăpastia care coboară direct spre mare. Înțelegem că Loutraki este o stațiune elegantă și foarte căutată pentru distracțiile pe care le oferă, noi însă căutăm binecuvântarea Cuviosului Patapie. După un urcuș anevoios cu autocarul, urmează un urcuș anevoios cu piciorul, până când în sfârșit ajungem în vârf. Aici ne întâmpină o mică bisericuță, în care măicuțele cântă slujba de seară. În partea stângă este o peșteră, în care se află trupul întreg al Sfântului Patapie. Acest sfânt, egiptean de neam, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolului al V-lea. Încă de tânăr a devenit monah, locuind o perioadă în pustia egipteană, mergând apoi la Constantinopol, în apropierea Bisericii Vlaherne, unde și-a construit o colibă și viețuia necunoscut de nimeni. O dată însă a venit la el un tânăr orb pe care l-a vindecat și astfel a devenit renumit, încât mulți creștini îl căutau pentru ajutor. Alte minuni a săvârșit în timpul vieții, după care, la adânci bătrâneți, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fiind înmormântat în Biserica Sf. Ioan Botezătorul. Peștera în care se află sfintele sale moaște datează din secolul al XI-lea, dar acestea nu au fost descoperite decât în anul 1904, când se făceau lucrări de extindere a bisericii. Atunci Sfântul Patapie s-a arătat în vis preotului slujitor, spunându-i ca muncitorii să sape cu grijă în zona peșterii, pentru că acolo se află moaștele sale. Tot în această mânăstire se află și părticică din moaștele Sfintei Ipomoni.

S-a lăsat deja întunericul când coborâm de la Mânăstire și drumul ni se pare și mai spectaculos. În vale se văd luminile localităților de pe malul mării, iar în dreapta se ghicește muntele pe care încet-încet îl lăsăm în urmă.

Ne îndreptăm spre Atena și pe drum avem cel mai delicat moment al pelerinajului: ghida noastră, dna Vasiliki, ne anunță că mâine nu putem merge în Egina, la moaștele Sfântului Nectarie, pentru că vaporul de întoarcere ajunge prea târziu în Pireu și nu putem prinde avionul spre Barcelona. Întristarea ne cuprinde pe toți, fiindcă foarte mulți au venit în acest pelerinaj numai sau mai ales pentru Sfântul Nectarie. Sucim problema pe toate fețele și ne dăm seama că nu putem risca să pierdem avionul. Dumnezeu ne luminează însă prin părintele Geabana, care ne spune că undeva lângă Atena este o mânăstire cu hramul Sf. Nectarie. Hotărâm că de dimineață vom merge la acea mânăstire, după care vom pleca spre aeroport.

Joi, 27 octombrie 2011, ziua Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, este și cea de-a șaptea zi a pelerinajului în Grecia. Ne aflăm la Kalabaca, unde vizităm Marea Meteoră, prima mânăstire întemeiată aici de Cuviosul Antonie, în jurul anului 1340. Mânăstirea, cu hramul Schimbarea la Față, se află pe cea mai înaltă și mai mare stâncă meteoritică, la o înălțime de aprox. 600 m., într-un peisaj care taie respirația vizitatorilor. La intrare vedem Turnul cu năvod, care servea ca „lift” pentru monahii și vizitatorii care voiau să urce la mânăstire.

În biserică se păstrează moaștele Sfântului Cuvios Antonie, ctitorul, și ale Cuviosului Ioasaf, fost împărat bizantin, al doilea ctitor al Mânăstirii.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul aflată pe catapeteasmă, este apreciată drept unicat în iconografia ortodoxă. Maica Domnului este reprezentată ca Împarateasă, cu coroniță și veșmânt roșu, cu flori în mâna dreaptă și un spic de grâu în stânga, simbol al grânelor din care se face prescura. Mântuitorul nu este înfățișat ca un prunc în brațele mamei, așa cum se obișnuiește, ci în picioare, înveșmântat ca un prinț.

Ne desprindem cu greu de Meteora și pornim spre Igoumenitsa, de unde luăm ferry-boat-ul spre insula Corfu sau Kerkyra, cum spun grecii. Cum drumul este destul de lung, ne întărim sufletește citind în autocar acatistul Sfântului Ierarh Spiridon. Călătoria cu vaporul durează o oră și jumătate, timp în care ne bucurăm de priveliștea minunată a mării albastre și a insulelor pe unde trecem. În Corfu, vizităm mai întâi orașul Paleokastritsa, cu Mânăstirea închinată Maicii Domnului, aflată pe culmea unui deal care se sfârșește în mare. La Mânăstire întâlnim un arhimandrid argentinian, părintele Macarios, care ne primește cu multă căldură și ne spune câteva lucruri despre mânăstire. Aflăm că sunt cinci viețuitori, 4 arhimandriți și un ieromonah, și că se slujește Sf. Liturghie în fiecare zi. Aici este și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care în trecut a scăpat Mânăstirea de la un atac al turcilor.

Ne întoarcem în Kerkyra și vizităm biserica Mitropoliei, chiar la vremea în care se slujește Vecernia. Ne închinăm la moaștele Sfintei Teodora împărăteasa, cea care a contribuit decisiv la restabilirea cultului sfintelor icoane, în secolul al VIII-lea.

Ajungem apoi la Biserica Sfântului Ierarh Spiridon, cel atât de iubit de credincioșii greci și români. Sfântul Spiridon s-a născut în insula Cipru, în anul 270. A fost mai întâi păstor de oi. A fost căsătorit, dar murindu-i soția, a intrat în mânăstire, ajungând mai târziu episcop. Încă din timpul vieții sale a fost făcător de minuni. A participat la Sinodul I Ecumenic, din anul 325, când a săvârșit o minune în fața unui filozof care nu credea în Sfânta Treime. Sfântul Spiridon a luat o cărămidă în mână și, rugându-se lui Dumnezeu, partea de sus a cărămizii a început să ardă, apa să curgă în jos, iar lutul a rămas în mâna sfântului. Astfel el a arătat că, deși este una singură, cărămida este formată din apă, foc și lut sau pământ. Tot așa și Dumnezeu este Unul în Ființă, dar în trei ipostasuri sau persoane – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Sf. Spiridon a murit în anul 348, fiind îngropat la Trimitunda, în Cipru. După căderea Constantinopolului sub turci, moaștele sale au fost duse mai întâi în Serbia, apoi în Insula Corfu, unde au rămas până astăzi. Sf. Spiridon continuă să facă minuni, cea mai mare fiind aceea că se arată cu trupul celor care îl cheamă în ajutor. Uneori moaștele sale lipsesc din raclă, în chip minunat, iar când se întorc, sunt prăfuite și papucii sfântului sunt tociți. De aceea, în fiecare an acești papucei sunt schimbați cu unii noi, care și ei se vor prăfui și se vor toci până în anul următor. Din pricina acestei minuni, Sf. Spiridon mai este numit și sfântul călător sau umblător.

Și la biserica Sf. Spiridon am ajuns în vremea vecerniei, la sfârșitul căreia am avut parte de o mare binecuvântare: preotul ne-a deschis racla cu sfintele moaște special pentru grupul nostru, deoarece regula este ca după vecernie racla să nu mai fie deschisă. Ne-am închinat cu toții și am rostit și o ectenie, pomenind toate pomelnicele care ne-au fost date de credincioșii din Zaragoza și de cei prezenți la pelerinaj. La sfârșit primim și câte o părticică din materialul de la papuceii sfântului, ca să ne însoțească cu binecuvântare în drumurile noastre.

După Vecernie pornim spre Perama, o stațiune pe malul mării, unde ne cazăm la hotelul Olympus.