Luni, 24 octombrie pornim din Paralia Katerini spre Mânăstirea Sf. Dionisie din Olimp, aflată în apropierea localității Litochoro, care în traducere din limba greacă înseamnă „satul de piatră”. Sf. Dionisie a trăit în secolul al XV-lea; de tânăr a îmbrățișat viața monahală, ajungând stareț la Mânăstirea Filotheu din Muntele Athos. După un timp se retrage la poalele muntelui Olimp, unde întemeiază o mânăstire de călugări, după rânduiala și tipicul athonit. În acea mânăstire nu aveau voie să intre femeile, dar în timpul invaziei turcești porțile mânăstirii s-au deschis pentru a-i adăposti pe toți cei ce voiau să scape de urgia păgână, inclusiv femeile. În al doilea Război Mondial, nemții au bombardat mânăstirea, distrugându-o în totalitate, pentru că era un punct de rezistență al partizanilor greci. În zilele noastre, conducerea mânăstirii încearcă să facă presiuni asupra Guvernului german, pentru ca acesta să contribuie financiar la reclădirea bisericii de odinioară.

Mânăstirea are un impresionant muzeu, unde se păstrează atât veșminte liturgice și obiecte de cult de câteva sute de ani, cât și foarte multe racle cu sfinte moaște: părticică din Sfânta Cruce, moaște de la Sf. Apostol Andrei, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Toma, Sf. Gheorghe, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazians, Sf. Pantelimon, Sf. Haralambie, Sf. Cosma – doctor fără de arginți, Sf. Macrina, Sf. Matrona etc.

Următoarea oprire este în apropierea satului Vassilika, lântă Tesalonic, la Mânăstirea Sfintei Mucenițe Anastasia, izbăvitoarea de otravă. Această sfântă a trăit în Roma, pe vremea împăratului Dioclețian (secolul al III-lea d.Hr.) și a fost renumită pentru bunătatea cu care îngrijea de cei săraci și bolnavi, precum și de cei aflați în închisori. Pentru aceasta a fost numită „vindecătoarea de boli” sau „purtătoarea de leacuri”. De asemenea, Sf. Anastasia este renumită pentru vindecarea mai multor cazuri de otrăvire cu substanțe vătămătoare. A fost supusă la cazne pentru credința ei creștină, dându-și viața ca muceniță pentru Mântuitorul Hristos. Mânăstirea a fost ridicată în jurul anilor 880 de către împărăteasa Teofana, soția lui Leon al VI-lea. În 1522 mânăstirea a fost rezidită de Sfântul Teona, care apoi a ajuns episcop de Tesalonic. În vremea păstoririi lui, mânăstirea a cunoscut o perioadă de mare înflorire, aici viețuind 150 de călugări. În 1821 însă a fost distrusă de turci; mânăstirea a fost reconstruită în 1832, dar din păcate s-a pierdut pentru totdeauna importanta ei arhivă.

În biserica mânăstirii se păstrează capul Sfintei Anastasia, trupul întreg al Sfântului Teona, o bucățică din lemnul Sfintei Cruci, și alte sfinte odoare, la care ne închinăm cu mare emoție. În plus, avem parte de o surpriză, întrucât ieromonahul grec care era în biserică ne dă voie, preoților și bărbaților, să intrăm în sfântul altar. Este prima biserică unde putem intra în sf. altar, care este de o vechime și o frumusețe copleșitoare. La ieșire din biserică, vedem și o mică gradină zoologică, de fapt un mic țarc unde se află un cerb și două căprioare.

Ultima noastră oprire, după un drum de o oră jumătate, este Ouranopolis, „orașul cerului”, unde suntem cazați la frumosul hotel Filoxenia („prientena străinilor”). Aici beneficiem de un mic respiro, având timp la dispoziție să ne odihnim un pic și să vizităm orașul, care este plin de magazine cu icoane și obiecte de cult specifice Muntelui Athos. Mâine, cu ajutorul Domnului, vom face croaziera în jurul Sfântului Munte și vom afla mai multe despre „Patria monahismului ortodox” și cele 20 de mânăstiri athonite.

Duminică, 23 octombrie, pomenirea Sf. Apostol Iacob, ruda Domnului, a fost cea mai încărcată zi a pelerinajului nostru de până acum. Ne-am trezit foarte devreme, știind că avem de făcut în jur de 600 de km. într-o singură zi, din pricina grevei marinarilor, care ne-a împiedicat să luăm vaporul din Aghio Cambos la Glyfa și astfel să scutim un drum pe care l-am parcurs de două ori.

Prima noastră oprire este la Biserica din satul Procopie Nou, care adăpostește moaștele Sfântului Ioan Rusul. Drumul până la Biserică este destul de anevoios, cu multe serpentine, dar ne mângâiem cu toții citind viața Sf. Ioan Rusul și gândindu-ne că vom avea și noi binecuvântarea de a ne închina la sfintele sale moaște. Viața sfântului Ioan Rusul este cunoscută multora, amintesc doar faptul că fiind rus de neam, sfântul Ioan a slujit în armata împăratului Petru I și a fost luat prizonier de turci, în vremea războiului ruso-turc din anul 1711. A fost robul unui comandant militar turc – agă – care l-a pus la început să doarmă în grajdul vitelor. Sf. Ioan a răbdat cu multă bărbăție și credință necazurile pe care i le făceau turcii, care în cele din urmă au fost îmblânziți de bunătatea și răbdarea Sfântului. O minune mijlocită de Sf. Ioan l-a pus pe gânduri pe stăpânul său păgân. Acesta, fiind la Mecca, a primit în chip minunat o farfurie de pilaf, pe care soția sa o pregătise la mii de kilometri depărtare și pe care Sf. Ioan a făgăduit să o ducă stăpânului său. Acesta a găsit farfuria cu pilaf fierbinte pe masa din camera sa, care era încuiată, neștiind cum a ajuns acolo. La întoarcere, aga a adus farfuria cu el și așa a dovedit celorlalți minunea săvârșită de Sf. Ioan. Sfântul și-a cunoscut vremea sfârșitului și, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, aduse de un preot ascunse într-un măr scobit, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost îngropat cu cinste de turci, armeni și creștini, iar după un timp moaștele sale au fost descoperite întregi și au fost așezate în biserica Sf. Gheorghe din localitatea Procopie din Asia Mică, unde a trăit Sfântul ca rob.

Cu prilejul unui conflict între turci, oștile lui Osman Pașa trec prin satul Procopie și dau foc sfintelor moaște ale Sf. Ioan Rusul, pentru a-i pedepsi pe creștini. Dar sfântul se ridică în mijlocul flăcărilor și începe să îi certe pe turci. Aceștia fug îngroziți, lăsând în urmă tot ceea ce jefuiseră de la creștini și creștinii în urma lor vin și văd moaștele întregi, nearse, dar totuși înnegrite de fum, ca semn de aducere aminte a acelei minuni. La Biserica Sf. Ioan participăm la Sfânta Liturghie și ne închinăm la sfintele moaște. La intrarea în biserică, în partea stângă, se află scufia și centura sfântului, pe care pelerinii și le pot pune, ca binecuvântare.

De la Sf. Ioan Rusul mergem spre Mânăstirea Sf. Cuvios David, aflată într-o zonă muntoasă, unde drumul este de asemenea foarte anevoios. Odată ajunși la mânăstire, ne bucurăm de aerul curat și rece, care ne face să ne revenim după oboseala drumului. Sf. Cuvios David a trăit în secolul al XV-lea, fiind încă din copilărie atras de rugăciune și de viața bisericii. A intrat de tânăr în mânăstire și datorită înțelepciunii și blândeții lui era numit Bătrânul, mulți monahi și credincioși căutând sfat și binecuvântare de la el. După o periadă în care a fost stareț la o mânăstire, Cuviosul David se retrage la viața pustinicească, trăind într-o peșteră, de unde cobora la biserică numai sâmbăta seara pentru a participa la Vecernie și la Sf. Liturghie de duminică. Ajuns la adânci bătrâneți, și-a cunoscut cu trei zile înainte sfârșitul și i-a anunțat pe frații de la mânăstire că Hristos a venit să-l ia. La mânăstire se păstrează capul și mâna Cuviosului David, la care ne închinăm cu toții. Spre bucuria noastră, un ieromonah vine și scoate sfintele moaște din dulapul special, așa încât le putem atinge și săruta.

După închinare, suntem îmbiați cu biscuiți, rahat și cafea, fiind voința Cuviosului ca orice pelerin să fie primit în acest fel.

Din nou la drum: ne întoarcem aproape 100 de km. până la autostrada Atena – Salonic, apoi parcurgem încă 280 de km., până la Mânăstirea Kato Xenia, unde se păstrează o parte din Brâul Maicii Domnului. Deși ajungem la o oră târzie, suntem primiți cu multă ospitalitate de două măicuțe românce, Antonia și Andreea, care scot spre cinstire Brâul Maicii Domnului și o raclă cu moaște de la sfinții Ștefan, Haralambie, precum și papuceii Sfântului Arhanghel Mihail. Atmosfera de pace sufletească și dragostea maicilor ne fac să zăbovim mai mult la Kato Xenia, parcă nu ne îndurăm să plecăm. În biserica principală vedem icoana în mozaic a Adormirii Maicii Domnului, făcută cu donațiile pelerinilor români care au venit de-a lungul timpului la acest sfânt locaș de închinăciune. Plecăm în cele din urmă spre Paralia Katerini, încă două ore de mers cu autocarul, și ajungem la hotelul unde suntem cazați, cam obosiți, e drept, dar foarte mulțumiți de așa o zi binecuvântată.

Sâmbătă, 22 octombrie, începem ziua cu vizita la Acropole, în greacă „orașul de sus”. Este o parte fortificată a cetății, construită în perioada „secolului de aur” al lui Pericle (secolul al V-lea î.Hr.). La realizarea acesteia au participat arhitecți renumiți ca: Ictinios, Callicrates, Mnesicles, precum și sculptori aflați sub conducerea lui Fidias. Monumentele mai importante ale acestei acropole sunt témplele Partenon și Erehteion, ambele dedicate zeiței Atena.Vedem cel mai important loc din zona, pentru noi, și anume locul unde din Areopag unde a predicat Sfântul Apostol Pavel atenienilor. Deși aveau o mulțime de zei cărora se închinau, grecii nu găsiseră însă răspunsuri la toate problemele și frământările lor metafizice, așa încât tot ceea ce nu se explica prin puterile sau faptele celorlalți zei, ei puneau pe seama unui zeu necunoscut. Sfântul Apostol Pavel le vorbește despre acest zeu necunoscut, care este de fapt și singurul adevărat, adică Dumnezeu cel unul în ființă și întreit în persoane. Sfântul Pavel le vorbește și despre învierea din morți, dar atenienii se pare că nu erau pregătiți pentru un astfel de mesaj, așa încât îl roagă să le vorbească despre aceasta … altă dată. Sfântul Pavel nu s-a mai întors niciodată la Atena, însă el a reușit cea mai spectaculoasă convertire: Dionisie Areopagitul, care era evreu și nu unul oarecare, ci conducătorul sinagogii din Atena, cea mai puternică sinagoga din Europa în vremea aceea. Sfântul Dionisie continuă predica Sf. Apostol Pavel și astfel creștinismul înflorește în Grecia, care păstrează până astăzi cu mare cinste, credința creștină ortodoxă.

Pornim apoi spre Nea Makri, la mânăstirea Buna Vestire, unde se află moaștele Sfântului Efrem cel Nou, care a pătimit moarte mucenicească în ziua de 5 mai 1426. Turcii care ocupaseră atunci Grecia au năvălit în mânăstire și pe toți monahii i-au ucis, iar pe Sf. Efrem l-au luat în robie, supunându-l la multe chinuri pentru că era creștin. În cele din urmă l-au spânzurat de un dud,  cu capul în jos, l-au pironit cu cuie în cap și în picioare și i-au înfipt în pântece o țepușă aprinsă. Astfel și-a dat sufletul Sfântul Efrem, iar după 500 de ani moaștele lui au fost descoperite în urma unor vise și vedenii ale monahiilor din mânăstire. Multe minuni a lucrat Bunul Dumnezeu prin Sfântul Efrem, vindecând bolnavi, ajutând oameni în nevoi și necazuri, așa încât astăzi Sf. Efrem cel Nou este mult iubit și cinstit de grecii ortodocși, iar vestea despre pătimirea și faptele lui minunate mângâie și sufletele românilor și ale altor popoare ortodoxe.

Credem că am văzut și am trăit câteva lucruri deosebite la mânăstirea Sf. Efrem, ca să nu spunem minuni. În primul rând, am ajuns la ora 13,00 când mânăstirea trebuia să fie închisă pentru pauza de prânz, care dura până la 16,00. La rugămintea ghidei noastre, totuși, paznicul ne deschide poarta și intrăm înăuntru. Odată cu grupul nostru intră și câteva grecoaice, care tocmai voiau să plece; văzându-ne pe noi că intrăm și că ele pot intra cu noi, una dintre ele exclamă: „ce minune că a venit acest grup, că putem să mergem și noi cu ei să ne închinăm la Sf. Efrem”. Într-adevăr, locul este plin de har și binecuvântare și am simțit multă bucurie la moaștele Sfântului. Acolo am și cântat Apărătoare Doamnă, întrucât mânăstirea are hramul Buna Vestire. Din nou la insistențele noastre, o maică în vârstă deschide pentru noi pangarul mânăstirii, de unde putem cumpăra iconițe, cruciulițe și alte lucruri sfințite.

În al doilea rând, odată întorși la Atena, aflăm că două dintre credincioasele din grupul nostru au uitat sau au pierdut câte ceva la Sf. Efrem. Una dintre doamne a uitat acolo toate pomelnicele pe care le avea de lăsat la alte mânăstiri și cu banii puși în acele pomelnice. O altă doamnă și-a lăsat cruciulița de aur lângă racla cu sfintele moaște. Concluzionăm că Sf. Efrem „a avut nevoie” de aceste lucruri și de aceea ele au fost „uitate” acolo.

După amiază facem o plimbare pe jos prin centru Atenei, unde acum câteva zile a avut loc greva generală. Din fericire totul a reintrat în normal și putem vedea de aproape splendidele clădiri ale Academiei, Bibliotecii și Universității. Ajungem la clădirea Parlamentului, unde asistăm la spectaculoasa schimbare a gărzii. Soldații greci, într-o uniformă tradițională – foustanela – bat un pas de defilare foarte exotic, spre încântarea privitorilor. Aflasem deja de dimineață de la ghidul nostru că foustanela pe care o poartă gărzile are 400 de pliuri, adică exact cât cei 400 de ani cât grecii au fost sub dominația turcilor.

Încheiem ziua cu o vizită la Catedrala Mitropolitană, care este în renovare. Totuși ne putem închina la superbele icoane din interior și la moaștele Sfintei Filoteea Ateniana. Ne întoarcem la hotel obosiți, dar bucuroși după această zi de pelerinaj și ne odihnim cu gandul la ziua de mâine, când vom ajunge, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la moaștele Sfântului Ioan Rusul.

Vineri, 21 octombrie, am pornit dis-de-dimineață din Zaragoza, 24 de creștini doritori de a păși în țara Ortodoxiei, Grecia. După un drum de trei ore și jumătate am ajuns în Barcelona, apoi la aeroport, iar la 11,20 ne-am luat zborul spre Atena.

La ora locală 15,00 am aterizat pe aeroportul din Atena, unde ne aștepta doamna Vasiliki, ghida noastră, și autocarul firmei Meteora din București, care ne va purta peste tot în Grecia. În scurt timp ni se alătură pr. Savu din Torrejon și pr. Geabana din Guadalajara, cu doamnele preotese. De la aeroport la hotelul în care suntem cazați sunt în jur de 40 km., pe care îi parcurgem fără mari dificultăți, traficul fiind destul de fluid. Aflăm că Atena este o imensitate de oraș, având suprafața egală cu cea a New York-ului, și o populație de 6 milioane de locuitori. Grecia în total are 11 milioane de locuitori, din care mai mult de jumătate, deci, locuiesc în Atena.

Suntem cazați la hotel Candia și avem posibilitatea unei scurte plimbări în împrejurimi, după care ne odihnim și ne pregătim pentru ziua de mâine, când vom urca la Acropole, iar apoi vom merge la moaștele Sfântului Efrem cel Nou.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu plecăm spre Grecia… Mânăstiri și locuri sfinte ne așteaptă să ne închinăm și să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Ne vom închina la sfinte moaște făcătoare de minuni, știind că cea mai mare minune este întoarcerea omului spre Dumnezeu. Sfinții noștri iubiți – Sf. Andrei, Sf. Nectarie, Sf. Spiridon, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sf. Ioan Rusul – să ne fie călăuzitori pe drumul credinței. Vom încerca să ținem un jurnal de pelerinaj, pe zile, cu fotografii și câteva cuvinte despre locurile pe unde vom trece. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Duminică, 17 iulie 2011, orele 19,00 va avea loc la biserica din str. Florentino Ballesteros 23, Zaragoza

Conferința cu tema

Smerenia, virtute sau slăbiciune pentru tinerii creștini?

urmată de întrebări și discuții libere.

Vă așteptăm!

Paroh, Pr. dr. Aurel Nae

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, 12 iunie 2011, a fost pentru credincioșii din Zaragoza prilej de bucurie duhovnicească, întrucât l-am avut în mijlocul nostru pe Preasfințitul Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei. Mulți credincioși au venit la biserică dis de dimineață pentru a participa la slujba Utreniei și pentru a-l întâmpina pe Preasfințitul. Sfânta Liturghie arhierească a fost încununată de un frumos cuvânt de învățătură al Preasfințitului, din care cei prezenți au reținut îndemnul de a chema și a primi pe Duhul Sfânt în inimile noastre. A urmat slujba Vecerniei plecării genunchilor, cu frumoasele rugăciuni pentru cei vii și pentru adormiți. Deși slujba s-a prelungit mai mult ca de obicei, toți cei prezenți s-au împărtășit de bucuria și binecuvântarea rugăciunii împreună cu părintele episcop Timotei.

După slujbă, toți credincioșii au fost invitați la agapa oferită de Parohia Adormirea Maicii Domnului, la pregătirea căreia au contribuit în special doamnele din Comitetul Parohial, dar și alți credincioși și credincioase din Parohie. Adresăm mulțumiri pe această cale firmelor «Carmangeria Românească» și «Magazinul Românesc» din Zaragoza care au făcut donații pentru acest eveniment, sprijinind Parohia ca și în alte ocazii.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru praznicul deplin pe care l-am trăit și mulțumim Preasfințitului Episcop Timotei pentru dragostea cu care a răspuns invitației noastre de a sluji la Parohia din Zaragoza.

Preot paroh Aurel Nae

Slujba de Înviere va avea loc sâmbătă, 23 aprilie, orele 23,00, în Recinto Ferial San Jose din Zaragoza (zona Pabellon Principe Felipe, în fața Facultății de Medicină Veterinară, la intersecția dintre Ronda Hispanidad și Carretera de Castellon).

Vă așteptăm pe toți să ne bucurăm de vestea cea bună a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Preot Paroh Aurel Nae

Vezi și PROGRAM SLUJBE

https://parohiaortodoxazaragoza.wordpress.com/program-slujbe-2/

Pentru situația exactă a locului unde se ține slujba de Paști, deschideți documentul următor:

afis slujba pasti 2011

Iată-ne ajunși, cu ajutorul lui Dumnezeu, în preajma marii sărbători a Învierii Domnului. Cea mai mare sărbătoare creștină, cea mai mare minune de sub cer, temeiul mântuirii neamului omenesc!

Cum ne înfățisăm noi oamenii la această întânire? Cum ne apropiem noi de Hristos Domnul, Cel care a pătimit pentru noi și pentru păcatele noastre răstignire pe lemnul Crucii?

Avem un singur răspuns: cu pocăință, schimbându-ne modul nostru păcătos de a fi, îmbrăcându-ne în haina luminoasă a credinței.

Postul mare ne-a fost un bun prilej de a ne spori credința și faptele bune. Câți dintre noi însă am reușit să fim mai buni? Câți am reușit să fim mai credincioși? Să înțelegem mai bine și să trăim mai bine credința noastră ortodoxă? Ori a fost o simplă cură de slăbire sau de purificare a organismului, pe care l-am scutit măcar o vreme de grăsimi și alte substanțe nu tocmai sănătoase?

Suntem mai buni la sfârșitul acestui post? Dacă da, înseamnă că a fost cu folos. Dacă nu, să recunoaștem umiliți înaintea lui Dumnezeu că suntem așa cum suntem, fiecare în parte: răi, invidioși, bârfitori, nemilostivi, judecători ai aproapelui, mândri, egoiști, lacomi …. și lista poate continua. Ar trebui ca această listă s-o avem în permanență în minte și să ne propunem să mai tăiem câte ceva de pe ea, măcar din când în când. Măcar în Postul Mare. Măcar acum când mai sunt câteva zile până la Răstignire și Înviere. Dacă ne gândim serios la câte a îndurat Domnul pentru noi, nu ne-ar fi așa de greu să îndurăm și noi ceva pentru Domnul și pentru mântuirea propriului nostru suflet. Domnul ne cheamă la Înviere, ne cheamă să ne ridicăm din mulțimea păcatelor, din răutate și necredință. Pentru că numai Învierea dă sens și lumină vieții noastre. Fie ca lumina Învierii să pătrundă în sufletele și în viața noastră și să ne însoțească în tot restul vieții noastre, pe care să o trăim ca adevărați creștini, ca fii ai lui Dumnezeu, după har, și ca frați întreolaltă.

Hristos a înviat! Hristos să ne învieze pe toți!

O viaţă ortodoxă trebuie să fie o viaţă care prelungeşte Sfânta Liturghie în viaţa socială, în viaţa de toate zilele, în înţelesul că la Sfânta Liturghie se spune: „Cu pace să ieşim” şi credincioşii răspund: „Întru numele Domnului”, ceea ce înseamnă că şi după Liturghie trebuie să fie o liturghie, adică o slujbă de preamărire a lui Dumnezeu şi o slujbă de transformare a naturii, de transformare a vieţii noastre, de transformare a simţirii noastre, de transformare a fiinţei noastre spre bine. Dacă trăim liturgic în viaţa socială, dacă ne silim să trăim liturgic, atunci şi Sfânta Liturghie o trăim la măsurile la care trebuie s-o trăim, iar dacă considerăm Liturghia desprinsă cumva de viaţa socială şi desprinsă de celelalte slujbe şi neglijăm slujbele Bisericii şi vrem să preţuim numai Sfânta Liturghie, nu suntem în Ortodoxie, pentru că Ortodoxia impune o viaţă în care să se desfăşoare Sfânta Liturghie la măsurile la care poate fi desfăşurată în conştiinţa noastră.

De exemplu când slujeşte preot cu diacon, diaconul, înainte de a începe Sfânta Liturghie, zice către preot: „Roagă-te pentru mine, părinte” şi preotul spune: „Să îndrepteze Domnul paşii tăi spre tot lucrul bun”. Adică îndreptarea aceasta spre bine, îndreptarea generală spre bine este o continuare a Liturghiei. După intrarea cu Sfintele Daruri, când sunt puse pe Sfânta Masă, dacă slujeşte preot cu diacon, preotul zice către diacon: „Pomeneşte-mă, frate şi împreună-slujitorule”, iar diaconul răspunde: „Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa. Roagă-te pentru mine, părinte”. La aceasta preotul zice: „Duhul Sfânt să vină peste tine şi puterea Celui preaînalt să te umbrească”, iar diaconul răspunde: „Acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noastre. Pomeneşte-mă părinte”. Şi iarăşi zice preotul: „Să te pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

Dialogul acesta, liturgic de fapt, este un dialog din care înţelegem că cea mai însemnată urare pe care o poate face cineva este aceasta ca „Duhul Sfânt să vină peste noi şi puterea Celui preaînalt să ne umbrească” aşa cum s-a întâmplat cu Maica Domnului, cu Preasfânta Fecioară Maria la Buna Vestire şi ca „acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noastre”. Deci, nu numai în cuprinsul unui timp limitat cât ţine o Sfântă Liturghie, ci în toate zilele vieţii noastre şi toată viaţa noastră, chiar şi viaţa de studiu, chiar şi viaţa de îndatoriri sociale trebuie să fie un fel de liturghie după Liturghie, trebuie să fie un fel de strădanie de a aduce pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos, în mijlocul nostru, cum se spune la Sfânta Liturghie când slujesc mai mulţi preoţi şi când se îmbrăţişează şi zic: „Hristos în mijlocul nostru” şi celălalt: „Este şi va fi”, şi primul iarăşi: „Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, iar al doilea: „Amin”.

Deci conştiinţa aceasta a aducerii în lumea aceasta a Domnului Hristos în conştiinţa noastră, şi în viaţa noastră, şi în viaţa socială, este o conştiinţă ortodoxă, este o gândire ortodoxă, care are drept etichetă, drept rezumat, drept firmă să zicem aşa, Sfânta Liturghie, care nu trebuie să rămână în biserică, ci trebuie dusă de fiecare dintre noi la măsurile noastre până acolo unde ajungem cu viaţa noastră şi să ne ferim de tot ce ar împiedica preamărirea lui Dumnezeu, pentru că unde nu este preamărirea lui Dumnezeu, acolo nu este nici liturghie pentru că nu este Ortodoxie. Dumnezeu să ne ajute!